
Un cunoscut model brazilian a murit chiar de Paste! Caroline Bittencourt a fost surprinsă de o furtună, în timp ce era cu soțul pe un catamaran.
Cei doi se aflau în mijlocul Oceanului Atlantic de Sud, în apropiere de orașul Sao Paulo.

Conform unor surse, Caroline Bittencourt se afla împreună cu soţul său Jorge Sestini şi cu cei doi câini într-un catamaran (un tip de ambarcaţiune cu vele), când a izbucnit o furtună cu rafale de peste 96 de kilometri pe oră.
Micuța ambarcațiune s-a dezechilibrat și, nu se cunosc exact cauzele, dar modelul brazilian în vârstă de 37 de ani a căzut în apă.
Una dintre variantele luate în calcul este că femeia s-ar fi aruncat după cei doi căței, ca să-i salveze din valuri.
Disperat, soţul a plonjat după Caroline, dar nu a mai găsit-o. Câteva ore mai târziu Sestini a fost salvat, în timp ce trupul modelului a fost descoperit luni, în apropierea unei plaje.
Ziarul de Ploiești







































