Povestea unui polițist.
„După 30 de ani de poliție am ajuns în situația să îmi fie scârbă de unii polițiști.
Efectiv mi se întoarce stomacul pe dos.
Credeam că sistemul evoluează.
Nu!
Involuția umană distruge ce-a mai rămas din Poliția Română.
Caracterul putred, urinatul în fiecare dimineață pe jurământul de credință, propria senzație de om puternic indusă de nevoia de a sorbi din dosul șefului, îi schimbă pe unii din polițiști în… jeguri umane.
Ieri am mai trăit o experiență care adaugă grade convingerii că locul meu nu mai e în sistem.
Cândva l-am înștiințat pe ministrul de interne despre posibile infracțiuni comise de către șeful Poliției Române.
Pe acesta din urmă l-am sesizat că e posibil ca șeful IPJ Neamț să fi săvârșit și el niște infracțiuni.
Ce s-a întâmplat?
Ministerul și-a trimis reclamația inspectorului general, inspectorul general le-a plasat șefului IPJ Neamț cu dispoziția fascistă de a se declanșa cercetarea prealabilă.
Cum ar veni, dacă reclami un șef el își cercetează ilegalitățile.
A fost desemnat un ofițer cu care mâncam din aceeași gamelă în școala de poliție.
Legătura ombilicală obedientă nu i-a permis să se abțină.
Dimpotrivă, i-a scos la vedere caracterul jegos și ordinar.
Mi-a zis-o direct, nu ești vinovat dar „Bucureștiul” a ordonat să fii mătrășit!
Mare om, mare caracter, mare polițist… diamant șlefuit cu fecale abrazive!
După o cercetare infracțională, fără legi, fără proceduri, fără principii, șeful IPJ Neamț, din dorința bolnavă de a aplica o sancțiune mai gravă, schimbă componența consiliului de disciplină.
În ziua constituirii consiliului super polițiștii studiază 600 de file, resping obiecțiunile făcute în fața celuilat consiliu și mă citează călcând în picioare cel mai important drept și principiu, cel al apărării.
Pe timpul audierii am trăit cele mai tari senzații de vomă din toată cariera mea de polițist.
Am stat în aceeași încăpere cu niște nevertebrate târâtoare, cu niște capete seci, cu niște suflete golite, nu cu niște polițiști!
Culmea, acolo mai era și o boboacă polițistă convertită în numai doi ani într-o ființă inertă, fără gândire proprie, cu rotițe în cap în loc de neuroni, angrenate de partea întunecată a forței odiosului, deja, sistem.
Pentru ei legea nu există, eu eram fraierul fraierilor de care ei aveau dreptul să își bată joc.
Și-au brodat jurământul de credință pe chiloți, în spate și pe hârtia igienică cu care se mai șterg și la gură. Nu mai contează ordinea.
Niște comportamente de „mardeiaș de colț de stradă” au avut.
Atitudini de interlopi brăzdați pe creier.
Ei nu mai sunt polițiști, cel puțin în ochii mei, poate au fost cândva, acum au devenit buboaie din care curge puroiul infectării cu viermii din dosul șefului.
I-am „împroșcat” cu vorbe simple, argumentate legal.
Degeaba, mințile lor funcționează doar telepatic.
Al lor nu mai e nimic.
Vin comenzi și atât!”
Eu, Cănărau Ioan, stau și mă întreb… ce naiba au în cap tinerii care vor să se facă polițiști?
Fugiți, fraților, fugiți…se dezvaluie pe pagina de Facebook a sindicatului Europol Neamt. (Sava N.).
Articolul „După 30 de ani de poliție am ajuns în situația să îmi fie scârbă de unii polițiști” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
