Nissa, un brand romanesc de succes care vrea sa cucereasca si strainatatea

0
1182

Unul dintre cele mai de succes branduri românești de îmbrăcăminte, Nissa, a reușit să facă pasul cel mare. La doar câteva luni de la anunțul extinderii afacerii în Statele Unite ale Americii, Nissa a anunțat în decembrie deschiderea primului magazin de pe tărâm american, în Aventura Mall, din Miami (Florida).

 

”De ce Florida, de ce Miami? Pentru că noi credem că în general America este o piață foarte matură și credem că și produsul nostru este unul matur. Noi credem că în Florida, Californa sau New York vom găsi o piață potrivită pentru produsul nostru, pentru că populația este foarte diversificată și oamenii au viață socială, le place să se îmbrace, să arate drăguț” – a spus Denisa Radian, CEO și cofondatoare a brandului românesc Nissa, la o întâlnire, la București, cu oameni de afaceri americani și români, în luna octombrie a anului trecut.

Nissa are 15 magazine în București (toate în mall-uri și centre comerciale) și o prezență consistentă în online. Magazinul de la Miami este al doilea din străinătate, după ce, tot anul trecut, compania românească a deschis primul magazin din afara granițelor României, la Varșovia.

”Ne-am deschis un magazin în străinătate, acum 2 luni, la Varșovia. Dar în SUA vom începe cu pași mai mici. Important este să avem un magazin, pentru ca lumea să ne vadă și să ne atingă, apoi vom integra toate canalele. Apoi vom vedea care dintre ele va merge mai bine” – a mai spus Denisa Radian, citată de startupcafe.ro.

 

Firma Demiuma Comimpex SRL, care operează brandul românesc Nissa pe piața autohtonă, a avut în anul 2016 o cifră de afaceri netă de aproape 33 de milioane de lei și profit de circa 850.000 de lei, conform datelor oficiale, de la Ministerul Finanțelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here