Iohannis promulgă cea de-a doua lege a Justiţiei: Reprezintă un regres pentru democraţia din România

0
1033

Preşedintele Iohannis solicită reluarea parcursului legislativ în Parlament a legilor Justiţiei şi atenţionează că opinia Comisiei de la Veneţia nu poate fi folosită ca un pretext pentru viitoare intervenţii legislative care nu au nicio legătură cu întărirea statului de drept, ci cu legiferarea unor prevederi care urmăresc rezolvarea problemelor penale ale unor politicieni.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi cea de-a doua lege a Justiţiei, respectiv legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Şeful statului susţine că modificările aduse cadrului legal în domeniul justiţiei reprezintă un regres pentru democraţia din România şi cere reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea celor trei legi din domeniul justiţiei în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia, înainte ca modificările adoptate să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privinţa bunei funcţionări a justiţiei şi a calităţii actului de justiţie.

Redăm comunicatul Administraţiei Prezidenţiale pe acest subiect:

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 4 octombrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale ale justiţiei, Preşedintele Klaus Iohannis a uzat, în mod repetat, de prerogativele sale constituţionale de a solicita Parlamentului României reexaminarea acestora şi de a sesiza Curtea Constituţională a României.

În plus, atât Preşedintele României, cât şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au adresat Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, Comisia de la Veneţia. Opinia preliminară emisă de acest organism european, care se va regăsi în documentul final din luna octombrie, precizează că modificările legislative au un impact negativ asupra sistemului judiciar din România şi asupra independenţei judecătorilor şi procurorilor.

Modificările aduse cadrului legal existent în domeniul justiţiei reprezintă un regres pentru democraţia din România. Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, este pus sub semnul întrebării angajamentul României privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, precum statul de drept şi separaţia puterilor în stat, pericol semnalat de către Comisia Europeană şi GRECO.

Preşedintele României reiterează că nu susţine modificările aduse acestei legi, la fel ca în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea celor trei legi din domeniul justiţiei în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia, înainte ca modificările adoptate să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privinţa bunei funcţionări a justiţiei şi a calităţii actului de justiţie. Totodată, Preşedintele României atenţionează că opinia Comisiei de la Veneţia nu poate fi folosită ca un pretext pentru viitoare intervenţii legislative care nu au nicio legătură cu întărirea statului de drept, ci cu legiferarea unor prevederi care urmăresc rezolvarea problemelor penale ale unor politicieni”.( Loredana Diacu/Epoch Times România)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here