Bucov: Adolescent trimis in judecata pentru omor. Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a finalizat dosarul lui Leonard Dorian Pîrvan (17 ani), din satul Pleaşa.
Adolescentul este principalul suspect al unei crime care s-a petrecut în comuna Bucov, la jumătatea lunii iulie.
Victima, Felix Lupu (38 de ani), a fost înjughiată de mai multe ori, în zona gâtului şi a pieptului, cu un cuţit de bucătărie.
Surse judiciare au precizat că cei doi consumaseră alcool, apoi s-au certat și așa s-a declanșat o luptă spontană, sfârșită cu omor.
Leonard Dorian Pîrvan şi Felix Lupu erau prieteni buni și suspecți în mai multe spargeri comise pe raza localității.
Când s-a petrecut crima, ei se aflau în control judiciar.
Adolescentul de 17 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și momentan se află în spatele gratiilor.
CITEȘTE ȘI: Poveste cu doi infractori, sfarsita prost, in comuna Bucov
Ziarul de Ploiesti








































