”Nazista” de la Cotroceni si revolutia sexuala

0
901

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB PRELUARE INPOLITICS.RO:

În 2011, un studiu realizat de consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu făcea furori, acesta susținînd că, în 2019, România va fi scena unei veritabile revoluții sexuale, pentru că vor exista mult mai mulți bărbați tineri decît femei, iar asta va conduce la creșterea agresivității pe fondul frustrărilor sexuale.

”Un milion de tineri îşi vor căuta perechea, iar aproximativ 160.000 de bărbaţi vor rămâne necăsătoriţi. În asemenea perioade de dezechilibru, cercetătorii arată că există riscul de avea revoluţii (chiar de catifea) sau creşteri ale agresivităţii (războaie). Dacă în 1989 aveam două partenere la un bărbat şi s-a ajuns la o revoluţie politică, în 2019 vom avea 1,3 parteneri la fiecare parteneră, iar efectele nu sunt încă foarte uşor de anticipat”, afirma Lăzăroiu, în studiul publicat de Q Magazine.
Tot el mai susținea că o situaţie similară s-a petrecut şi la Cairo, unde revoluţia l-a măturat pe Hosni Mubarak: “Multe dintre ţările arabe în care au izbucnit revoltele de stradă din ultima perioadă s-au confruntat cu fenomenul aglomeraţiei de mirese. Tineri întrebaţi pe străzile din Cairo de ce au ieşit în stradă invocau repetat ca motiv imposibilitatea de a-şi întemeia o familie din cauza sărăciei. Din cauza polarizării sociale şi a regulilor specifice societăţilor tradiţionaliste (legate de zestre şi statut social la căsătorie), tinerii bărbaţi din Egipt s-au confruntat cu oportunităţi maritale mai mari (pentru că erau mai multe potenţiale partenere), în condiţiile unor constrângeri materiale serioase, ceea ce nu poate duce decât la frustrare şi, implicit, la protest”.

În România, Lăzăroiu a fost luat mai degrabă în rîs.

Iată, însă, că patru ani mai tîrziu, o reputată ziaristă austriacă, specializată în Orientul Mijlociu, avea să susțină la televiziunea publică din țara sa același lucru, anume că criza refugiaților din Orient e cauzată de faptul că 80% dintre solicitanții de azil sunt tineri între 20-30 de ani, controlați de proprii hormoni și care nu au posibilitatea de a-și lua o soție din cauza lipsei slujbelor ori a locuințelor și care, în consecință, nu se pot considera bărbați în sensul tradițional al cuvîntului.
Pozițiile ei au suscitat controverse încă mai mari decît cele ale lui Lăzăroiu, doar consecințele au fost altele. Primul a căzut în uitare, a doua a început să urce vertiginos, în prezent fiind ministrul de Externe al Austriei.

E vorba, da, de Karin Kneissl, cea primită azi, la Cotroceni, de către președintele Klaus Iohannis.

Un personaj de-a dreptul fabulos în felul ei, Kneissl s-a confruntat incluziv cu acuzații de vederi naziste, mai ales după o declarație care i-a făcut pe unii să considere că a pus semnul egal între sionism și nazism și care a zguduit zdravăn administrația israeliană.
Cea care, oricum, la fel ca și minoritatea evreiască din Austria, nu colaborează cu Partidul Libertății, aliat cu partidul cancelarului Kurz, considerat de mulți drept neo-nazist și care a propus-o ministru pe Kneissl. Care se află, și ea, pusă la index de cabinetul Netanyahu, în sensul refuzului oricărei colaborări. Deși Kneissl vorbește cursiv ebraica.

Ministresa, mai trebuie spus, nu concepe ambasadă austriacă la Ierusalim și cere cu tărie împărțirea teritoriului între Israel și Palestina, ca unică soluție pentru zona respectivă.
Una peste alta, am spune că Kneissl e un politician pe gustul președintelui Iohannis și nu doar pentru că amîndoi au germana drept limbă maternă.
Iar decizia CCR de azi, care îngroapă fondul suveran de investiții, inspirat PSD de către israelieni, ar putea fi o veste excelentă pentru amîndoi, între două discuții despre gazele OMV din Marea Neagră. (Bogdan Tiberiu IACOB)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here