Sinaia: 12 unitati turistice fara autorizatii de securitate la incendii. În scopul prevenirii unor evenimente nedorite, ISU Prahova a verificat cum se respectă legea în cea mai cunoscută stațiune.
Astfel, s-au executat 66 de controale la operatori economici, unde au fost constatate 397 deficienţe, dintre care 212 au fost înlăturate pe timpul verificărilor.
În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 397 sancţiuni contravenţionale, respectiv 320 avertismente şi 77 amenzi, în cuantum de 141.500 lei.
Totodată din cele 66 de obiective controlate, 12 nu dețin autorizație de securitate la incendiu.
Principalele nereguli identificate în teren au constat în: exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni/improvizaţii, neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nefuncţionarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neactualizarea/neelaborarea actelor de autoritate şi evidenţelor specifice de apărare împotriva incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, blocarea/reducerea gabaritului căilor de evacuare, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă, neafişarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenţiei la locul de muncă, neactualizarea planurilor de evacuare ale utilizatorilor în cazul producerii unei situații de urgență.
Cu ocazia controalelor, au fost organizate şi desfăşurate 62 exerciţii în caz de incendiu, cu 340 participanți, precum și 84 instruiri cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă de la localităţi, operatori economici şi instituţii






































