Plecat din PNL „cu cântec” fostul senator liberal Daniel Zamfir s-a înscris în ALDE

0
1015

Exclus în urmă cu circa 3 luni din Consiliul Naţional al PNL, Daniel Zamfir, senator cunoscut pentru legea dării în plată, a plecat din partid, nu înainte de a lansa acuzaţii dure la adresa lui Ludovic Orban. Imediat după, a apărut în conferinţă de presă alături de Tăriceanu.
”Nu sunt aici pentru că Ludovic Orban a decis acum trei luni să fiu exclus. Am rămas aceste trei luni pentru că am crezut că Ludovic Orban nu reprezintă vocea PNL, că el şi camarila din jurul său reprezintă doar un derapaj”, a declarat Zamfir.
Fostul liberal a mai ţinut să declare că PNL s-a transformat în apărătorul abuzurilor.
„Am sperat că ai mei colegi liberali să corecteze derapajul lui Ludovic Orban şi al camarilei lui. PNL a pierdut din cauza lui Ludovic Orban. Din apărătorul drepturile şi libertăţilor oamenilor, PNL s-a transformat în apărătorul abuzurilor. Este cea mai neagră şi ruşinoasă eră a PNL”, a mai adăugat liberalul.
”Am decis să vin alături de Călin Popescu Tăriceanu pentru că sunt convins că toţi liberalii care iubesc democraţia vor fi aici. Să nu căutaţi un troc dintre mine şi domnul Tăriceanu, nu există. Nu am venit în ALDE pentru funcţii”, a adăugat senatorul. (Paul D.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here