Sindicaliştii din învăţământ au acuzat Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă că intervine în actul de justiţie încălcând astfel separaţia puterilor în stat.

0
949

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) atrage atenţia asupra faptului că Guvernul Dăncilă încalcă prevederile Constituţiei privind separaţia puterilor în stat întrucât intervine în deciziile instanţelor de judecată în cazul profesorilor care au câştigat procese pentru plata salariilor, se precizează dintr-un comunicat de presă remis de organizaţie.

FSLI a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XII din O.U.G. nr. 25/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prin care Guvernul „încalcă principiul separaţiei puterilor în stat”.

Sindicaliştii s-au adresat, de asemenea, preşedintelui României şi Consiliului Superior al Magistraturii, pentru ca, în baza legii, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic declanşat de Executiv, de natură constituţională, dintre Guvern, reprezentat de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi instanţele naţionale.

„Prin art. XII din Ordonanţa de urgenţă nr. 25/2018, Executivul a stabilit ca angajaţii din sistemul de învăţământ – care au câştigat în instanţă plata unor drepturi salariale, dar pe care le-au primit cu întârziere – să primească dobânzi remuneratorii şi nu dobânda penalizatoare aşa cum prevăd hotărârile instanţelor naţionale, în baza celor trei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii şi completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – prin care s-a stabilit că se cuvin dobânzi penalizatoare pentru plata eşalonată a drepturilor salariale acordate de instanţele judecătoreşti. Cu alte cuvinte, Executivul încalcă unul dintre principiile de bază ale democraţiei şi Constituţia României, fapt extrem de grav, care poate constitui un precedent periculos”, arată FSLI.

„Decizia Guvernului României prin care modifică tipul de dobândă pe care ar trebui să o primească angajaţii din educaţie, deşi există hotărâri judecătoreşti definitive, reprezintă o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, garantat de Constituţia României. Dacă acest lucru nu va fi analizat de Curtea Constituţională a României care să ia o decizie în privinţa constituţionalităţii articolului XII din Ordonanţa de urgenţă 25/2018, se va ajunge la un precedent periculos. Gândiţi-vă ce rol ar mai avea instanţele de judecată, dacă Guvernul acestei ţări ar emite acte normative prin care să anuleze hotărâri date de acestea. De ce am mai avea separaţia puterilor în stat, dacă, în definitiv, cel care stabileşte este Executivul, în funcţie de interesele politice? Sper că Avocatul Poporului va sesiza Curtea Constituţională cu privire la această problemă extrem de gravă”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu. (Neagu Monica).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here