Autoritatile locale pot investi in sport peste limita de 5% din bugetul unui club

0
482

Petrolul nu moareFederaţia Română de Fotbal a anunţat că modificările aduse Legii educaţiei fizice şi sportului au fost promulgate de preşedintele României, Klaus Iohannis.

Printre noile prevederi se numără şi posibilitatea ca „(1) Prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local, pentru finanţarea activităţii sportive a structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea sa, cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare din domeniul ajutorului de stat. (2) Prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local, cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare din domeniul ajutorului de stat, şi pentru: a) finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale; b) finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă”.

De asemenea, din OUG 38/2017 a fost înlăturat articolul prin care autorităţilor le era permis să finanţeze cluburile cu maxim 5% din buget, modificare care, conform FRF, va „încuraja autorităţile locale să sprijine cât mai mult sportul”.

O altă modificare importantă o reprezintă extinderea aplicabilităţii contractului de activitate sportivă pentru o mai largă categorie de participanţi. Astfel, conform regulamentelor şi statutelor federaţiilor sportive naţionale, alte persoane care contribuie la realizarea activităţii sportive vor beneficia de posibilitatea încheierii acestui tip de contract specific.

Alte modificări vizează posibilitatea finanţării asociaţiilor sportive şcolare şi universitare sau salarizarea personalului din structurile publice.

Dacă aceste prevederi legislative ar fi fost în vigoare, probabil că o mulțime de primari nu ar mai fi fost acuzați penal pentru susținerea unor cluburi de fotbal. Este și cazul edililor Iulian Bădescu și Andrei Volosevici, din Ploiești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here