Mihai Gadea, dupa procesul pierdut cu Laura Codruta Kovesi, la Curtea de Apel Ploiesti: Sunt socat

0
784

Gadea vs Kovesi

Directorul Antena 3, Mihai Gâdea, s-a declarat ”complet șocat”, după ce a aflat că a pierdut procesul cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, după decizia pronunțată marți de Curtea de Apel Ploiești.

Gâdea susține că tot acest proces este o încercare de intimidare, o acțiune de forță prin care se încearcă suprimarea libertății de exprimare.

Suntem complet șocați să aflăm așa ceva. În nicio țară din lume șeful unei instituții de forță nu dă în judecată jurnaliști și cere despăgubiri atât de importante. Este absolut șocant! Pe de altă parte ținând cont de modul în care șefa DNA a cerut dosarul înainte de ultimul termen, totul a devenit o acțiune de intimidare. Totul este la vedere de acum: după ce ne-au luat sediile, acum ne iau și apartamentele, pentru că cine se așteaptă ca niște jurnaliști să aibă o sumă exorbitantă, cum este aceasta de 300.000 de lei. Care este mesajul care se transmite tuturor jurnaliștilor liberi din România, în acest moment? Li se spune foarte clar tuturor că dacă nu faci parte din unitățile militare, din unitățile de elită ești intidimidat și atacat. Acest proces se va transforma într-un război pentru libertatea de exprimare. Vom merge în instanțele superioare, vom merge la CEDO, pentru a ne lupta pentru dreptul nostru la liberă exprimare. E limpede, este o intimidare, vor să transmită un mesaj de forță și acest mesaj este destul de clar: v-am luat sediile, acum vă luăm și banii, pentru că suma este cea mai mare într-un proces de acest gen. Eu le transmit să nu se bazeze pe lașitatea noastră, să nu se bazeze pe faptul că vom ceda”, a declarat Mihai Gâdea, la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here