Controversatele modificări ale legilor Justiţiei şi cele ale codurilor penale au încetat de mult să fie o problemă care priveşte strict România. Percepute de mulţi români drept o ameninţare la adresa democraţiei, acţiunile coaliţiei la putere au stârnit îngrijorare şi la Bruxelles, miercuri, în Parlamentul European, eurodeputaţii urmând să dezbată cu reprezentanţi ai Consiliului UE şi Comisiei Europene actuala reformă a sistemului de justiţie din România şi posibila ameninţare la adresa statului de drept.
Dezbaterea va începe în jurul orei 18:00 (ora României), şi va fi transmisă în direct prin intermediul paginii de Facebook a Biroului de Informare a Parlamentului European în România.
În prezentarea făcută acestui eveniment, Biroul de Informare a PE reaminteşte că „Paramentul României a aprobat recent o revizuire a sistemului judiciar, prin modificarea a trei legi care privesc statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea sistemului judiciar şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. Parlamentul a modificat, de asemenea, regulile privind conflictul de interes şi plănuieşte să modifice codul penal şi de procedură penală.
Aceste evoluţii au declanşat o serie de proteste în România. Săptămâna trecută, Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea privind impactul pe care aceste modificări l-ar putea avea asupra independenţei sistemului de justiţie din România şi a capacităţii sale de a lupta eficient cu corupţia”.
„Săptămână importantă la Parlamentul European: dezbatem în plenul de la Strasbourg situaţia justiţiei din România ca urmare a încercărilor PSD şi ALDE de a slăbi sistemul judiciar. Este o dovadă clară că încercările PSD şi ALDE de a controla şi slăbi justiţia nu trec neobservate şi că există o îngrijorare serioasă la nivelul Uniunii Europene faţă de direcţia în care se îndreaptă România”, comentează, pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul Siegfried Mureşan. (Paul D.).







































