DNA cere Tribunalului Bucureşti să prevină dizolvarea sau lichidarea S.C. Tel Drum S.A

0
1034

Procurorii DNA au solicitat Tribunalului Bucureşti să interzică, pentru o perioadă de 60 de zile, iniţierea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice S.C. Tel Drum S.A., ori, după caz, suspendarea acestor proceduri în situaţia în care, la data judecării prezentei cereri, acestea au fost deja iniţiate.

DNA îşi motivează cererea arătând că Tel Drum a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală.

„S.C. Tel Drum S.A. a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, la data de 27 decembrie 2017 .

De asemenea, într-un dosar separat aflat în faza de urmărire penală, faţă de S.C. Tel Drum S.A. s-a dispus urmărirea penală, având calitatea de suspectă pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.
La data de 17 ianuarie 2017 s-a adus la cunoştinţă S.C. Tel Drum S.A., prin reprezentat, calitatea de suspectă şi dispunerea măsurilor asigurătorii în cauză.

Tot la data de 17 ianuarie 2017, pe rolul Tribunalului Teleorman s-a înregistrat solicitarea debitorului Tel Drum SA Alexandria de deschidere a procedurii insolvenţei, cererea având termen la data de 29 ianuarie 2018.
Cererea procurorilor adresată Tribunalului Bucureşti a fost formulată pentru următoarele motive:

SC Tel Drum SA a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. Prin urmare, se consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal„, se arată în comunicatul remis de DNA.

Reamintim că Tel Drum SA, firmă abonată la contracte cu statul şi despre care presa a scris în repetate rânduri că ar fi controlată de însuşi Liviu Dragnea, şi-a cerut insolvenţa în instanţă, printr-un dosar depus pe 17 ianuarie la Tribunalul Teleorman, relatează Hotnews.

Conform portal.just.ro, magistraţii au stabilit ca prim termen de judecată în acest dosar data de luni, 29 ianuarie 2018. Cererea de intrare în insolvenţă a fost depusă în contextul în care Tel Drum este urmărită penal de procurorii DNA pentru mai multe infracţiuni, asupra tuturor bunurilor şi conturilor societăţii fiind instituit sechestru de peste 32 de milioane de lei.(Corina U.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here