Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2 mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Beijing (China), după ce a învins-o pe Maria Şarapova, numărul 104 mondial, scor 6-2, 6-2.
A fost prima victorie a Simonei Halep (26 de ani) în faţa rusoaicei. Maria Şarapova (30 de ani) câştigase primele şapte meciuri directe.
Partida a durat o oră şi 14 minute. De-a lungul întâlnirii, Halep a servit doi aşi, nu a comis duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 77 la sută cu prima minge şi 64 la sută cu cea de-a doua. Românca a avut nouă posibilităţi de break, dintre care a concretizat cinci şi şi-a cedat serviciul o singură dată.
Simona Halep s-a declarat mulţumită de evoluţia pe care a avut-o în faţa Mariei Şarapova, miercuri, şi a mărturisit că vrea să savureze această primă victorie obţinută în faţa rusoaicei.
„A fost un meci excelent. Cred că am jucat cel mai bun meci împotriva ei. Am servit destul de bine şi munca depusă după US Open s-a observat acum. Sunt foarte fericită că am reuşit să o fac. Este prima mea victorie în faţa ei şi vreau să savurez acest moment, să mă bucur.
De multe ori când am înfruntat-o, am simţit că pot să o înving, că pot câştiga meciul, dar asta nu s-a întâmplat. Mi-am spus că este doar un alt meci, trebuie să dau tot ce am mai bun. Mi-am propus să fiu concentrată, să rămân calmă şi pozitivă, ceea ce am şi reuşit de minune. Asta m-a ajutat mult”, a spus Halep, conform site-ului WTA.
În vârstă de 30 de ani, Maria Şarapova câştigase primele şapte meciuri directe cu Simona Halep (26 de ani). (Mincu E.).








































