Echipajul feminin al României de 8+1 a obţinut, duminică, medalia de aur la Campionatul Mondial de la Sarasota, iar delegaţia tricoloră încheie competiţia cu două distincţii, ambele de aur.
Echipajul României, format din sportivele Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Adelina Boguş, Laura Oprea şi Daniela Druncea a încheiat cursa cu timpul de 6:06.40 minute, obţinând astfel medalia de aur.
Pe podium au mai urcat Canada (6:07.09) şi Noua Zeelandă (6:07.27).
Medalia de aur obţinută de echipajul feminin de 8+1 este a doua pentru România, după cea de aur câştigată la dublu vâsle feminin categorie uşoară (Ionela-Livia Lehaci şi Gianina-Elena Beleagă).
Şase echipaje tricolore au participat la CM din SUA. (Mincu E.).







































