ICCJ a acordat un termen de 3 luni pentru finalizarea anchetei în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Familia poliţistului Gigină a depus o contestaţie la Înalta Curte pe data de 18...
Senatorul liberal Iulian Dumitrescu, președinte al Comisiei pentru apărare, a comentat cel mai nou caz inflamat de pesdiști: Serviciul de Protecție și Pază. „Am fost întrebat de jurnaliști dacă, în calitate de președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, l-aș chema pe șeful SPP la...
Foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu au scăpat de acuzaţiile din dosarul Microsoft pentru că s-au prescris faptele. Şi fostul ministru Daniel Funeriu a beneficiat de soluţia clasării, însă pe motiv că fapta sa nu era de natură să producă...
Anca-Nicoleta Alexandrescu, persoana responsabilă de imaginea şi de comunicarea preşedintelui PSD Liviu Dragnea, a fost numită consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă. Din decizia publicată joi în Monitorul Oficial reiese că Anca-Nicoleta Alexandrescu nu va fi remunerată pentru activitatea sa în cadrul Guvernului. Trebuie remarcat că şi fostul ministru Darius Vâlcov,...
Pe fundalul unor presupuse tensiuni cu liderul PSD Liviu Dragnea, fostul ministru PSD al Educaţiei Ecaterina Andronescu a fost înlocuită de la şefia Comisiei pentru Învăţământ din Senat. În locul său vine, ironic, chiar Liviu Pop, cel căruia intenţiona recent să îi sufle postul din Guvern. Şefa Comisiei pentru Învăţământ...
În 2009, românii, chemaţi la referendum, votau pentru un Parlament cu doar 300 de aleşi. Voinţa lor n-a fost respectată, rezultatul referendumului fiind ignorat. Acum, Partidul Mişcarea Populară reia - pentru a doua oară - iniţiativa legislativă privind reducerea numărului de parlamentari la 300, a anunţat joi liderul deputaţilor...
Elevii şi prescolarii intră vineri în vacanţă, urmând să se întoarcă la cursuri în 12 februarie, când va începe semestrul al doilea. Tot în 12 februarie, elevii de clasa a XII-a încep probele orale pentru prima sesiune a Bacalaureatului. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind structura acestui an şcolar, primul semestru...
În urma documentării informative a unor acte de braconaj cinegetic, care ar avea loc pe fondul de vânătoare din zona comunei Jugureni, polițiștii au organizat o activitate de prindere în flgrant a doi bărbați, ambii din localitate. Astfel, miercuri, în jurul orei 23, în zona unde existau informații că au...
Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang (9-25 februarie) au stabilit deja un record, chiar înainte ca întrecerile efective să debuteze, organizatorii anunţând că sportivii vor beneficia de cel mai mare număr de prezervative distribuite, informează AFP. În total, 110.000 de prezervative vor fi împărţite sportivilor în cursul celor 15...
Un tânăr a fost bătut de un bărbat miercuri seară, 31 ianuarie, în curtea interioară a blocurilor din Piața Victoriei din centrul Ploieștiului. Acesta a intervenit când a văzut un bărbat care agresa o femeie, dar a fost umplut de sânge. Agresorul s-a urcat apoi în mașină și a...