Magistratii sarbi nu recunosc mandatul de extradare al lui Sebastian Ghita, solicitat de autoritățile române, iar fostul deputat s-a ales cu azil politic.
Curtea Supremă a Serbiei a respins, vineri, solicitarea Ministerului român al Justiţiei privind extrădarea lui Sebastian Ghiţă, anunţă presa sârbă, care precizează că în acest caz decizia...
Filmare cu Andreea si Vlad Cosma, audiati de Lucian Onea. În spațiul public a apărut un video din sediul DNA Ploiești, cu cei doi frați întrebați despre cum s-a comportat procurorul Mircea Negulescu.
Ziarul Curentul a publicat acest fragment, din care reiese că Andreea Cosma a fost la Sinaia...
Preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că este un „fake news” zvonul care circulă de câteva săptămâni, fiind invocate surse neprecizate, că ar fi negociat cu Vasile Blaga şi Victor Ponta destrămarea actualei coaliţii de guvernare cu PSD şi formarea unei noi majorităţi parlamentare.
„De câteva săptămâni,...
Înregistrările din sediul DNA Ploiești, invocate de Laura Codruța Kovesi în conferința de presă făcută în timpul mandatului, referitoare la dezvăluiri menite discrediteze activitatea instituției, apar în cererea de recuzare a procuroarei Elena Iordache, formulată de Lucian Onea. Potrivit documentului, cei care i-ar fi anunțat de existența unor înregistrări...
O poliţistă din Târgu-Jiu şi-a împuşcat mortal mama, apoi s-a sinucis, în localitatea Băleşti din judeţul Gorj. Şi fiul poliţistei, de numai şase luni, a fost împuşcat, fiind rănit şi internat la spital. Ulterior, copilul a decedat.
Bebeluşul de 6 luni împuşcat de mama lui, o poliţistă din Târgu-Jiu, a...
Un steag negru a fost arborat la Primăria Sfântu Gheorghe de Ziua Imnului, imaginile fiind făcute publice de Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României. Poliţia locală anunţă că nu a fost făcută vreo sesizare în acest sens.
„Cat de nesimtiti puteti fi?!. Cat de mult vreti sa ne...
Lucrari de intretinere si reparatii pe o strada importanta din Ploiesti. Direcția Tehnic – Investiții informează cetățenii că, începând de luni, 30 iulie 2018, se vor executa lucrări de întreținere, reparații – asfaltare pe strada Bobâlna.
Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA...
<!--
Primarul din Mizil plateste 5000 lei ca sa gaseasca un investitor din China
<!-- -->
<!-- -->
<!-- -->
<!-- -->
<!--...
Declaratia unica trebuie depusa pana marti, 31 iulie 2018, anunță Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova. .
Termenul limită de depunere a Declarației unice este 31 iulie a.c. online, prin intermediul aplicației care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul...
Cod galben de ploi torentiale in 22 de judete, pana luni seara. Atenționarea emisă de meteorologi vizează zone din arcul carpatic şi este valabilă până luni la ora 21:00.
În intervalul 29 – 30 iulie, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul şi estul Transilvaniei, în vestul Moldovei,...











































