Ce pacat de atatea orgolii hranite cu ambitii marunte, cand politicienii din ziua de azi ar putea aseza caramida peste caramida la temelia propriei lor legende! In Anul Centenarului, toata Romania pulseaza la visul Marii Uniri, dar solutia simpla si la indemana e chiar sub ochii parlamentarilor, fix langa...
Kovesi ramane cu casa de la RA-APPS din Bucuresti si cu salariul gras de PICCJ, prin grija prietenului de familie. Augustin Lazar a delegat-o pe Laura Kovesi la Serviciul de indrumare si control din PICCJ, care are atributii de control asupra procurorilor. In conditiile in care Kovesi a fost...
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis marţi o scrisoare şefului Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituţionalitate asupra Codului de procedură penală, precum şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de...
Senatul a respins marţi, în calitate de for decizional, cu 75 de voturi "pentru" şi 20 "împotrivă", cererea de reexaminare a legii 303 privind statutul magistraţilor, una dintre cele trei legi ale justiţiei.
Parlamentul a respins astfel solicitarea de reexaminare înaintată de preşedintele Klaus Iohannis.
PNL a anunţat că se va...
Continua expansiunea chineza in Europa de Est, cu Bulgaria cap de pod pentru cele mai recente investitii in aceasta regiune. Daca Romania n-a profitat decat intr-o oarecare masura de pe urma miliardelor pe care Beijingul le-a pus la bataie, Sofia este gata sa bata palma cu dusmanul SUA, totul...
Nu pot să nu remarc reacțiile violente ale unor comentatori, jurnaliști sau păreriști, profesori sau analiști. Toți sunt foarte „diștepți“ și îl toacă pe Klaus Iohannis, de parcă ei ar fi cel puțin comisari ai Uniunii Europene, dacă nu și asistenți ai secretarului de stat. Ai sentimentul că presa...
"Ministerul Justiţiei organizează în perioada 09 – 30.07.2018, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul MJ.
Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocarea a procurorului şef al...
"Ca urmare a decretului prin care preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a dispus revocarea din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Laura Codruţa Kovesi şi a publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie...
”Preşedintele a revocat-o pe doamna după 30 de zile, şi nu cred că a revocat-o de dragul Constituţiei, ci pentru că are nişte calcule generale. Discuţiile despre suspendare continuă, şi în partid, şi în coaliţie, Nici copiii de grădiniţă nu aveau nevoie de 30 de zile ca să citească...
Prim-vicepresedintele PNL Sector 2 Viorel Catarama a fost exclus, ieri, din partid, pe motiv ca a ”vorbit in afara partidului” si ”transmite informatii negative” iar confirmarea a venit chiar de la Ludovic Orban. ”Am aplicat statutul. Cine are de exprimat puncte de vedere, are cadrul partidului la dipozite”, a...










































