Pe altarul bataliei dintre PSD si Statul paralel, Romania este victima colaterala de care nu ii pasa nimanui. Pentru moartea dusmanului, se sacrifica tot, de la imagine si interese nationale pana la relatii interumane, orice este permis in acest razboi iesit din tiparele clasicelor inclestari politice pentru putere. Credeam...
Teodor Meleşcanu a declarat că trebuie să se consulte cu premierul Viorica Dăncilă în legătură cu rechemarea ambasadorului României în SUA, George Maior. „M-am uitat pe scrisoare, însă, ca de obicei, atunci când e o problemă foarte neplăcută în care sunt de fapt lucruri dificile. Scrisoarea de la Comisia...
Deputatul e îi aduce aminte fostului șef al Senatului că a ”acuplat” PNL cu PDL și numește decizia ”orgie politică”.
”Despre țâfna elitistă a unui domn pe nume... Crin
Pentru că la o emisiune din 2017 a participat telefonic și domnul Crin Antonescu, făcând vorbire despre neprihănirile sale politice versus macularea...
Pare că e ziua revenirilor în politică. Crin Antonescu şi Vasile Blaga, doi dintre cei mai cunoscuţi liberali, vor la alegerile parlamentare. Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, şi-a depus documentaţia pentru o candidatură pe listele partidului la alegerile europarlamentare din 2019. Această depunere a fost făcută ca simplu...
În urmă cu mai bine de un an de zile, publicația sibiană Turnul Sfatului arăta în cuprinsul articolului: Subiect la Procuratură: şefa Resurselor umane a IPJ Sibiu a încasat necuvenit sporuri de 80.000 de lei pentru lupta împotriva corupţiei, că M ar fii încasat bani cu nemiluita de la...