Pe data de 12 martie 2021, Proiectul de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G a fost transmis de Ministerul Transporturilor și al Infrastructurii pentru a fi reavizat de CES.  Astăzi, pe pagina Consiliului Economic și...
A respectat Nicu Marcu, Președintele ASF, obligațiile din contractul care i-a adus 92.000 de lei bursă de la Academia Română, în plină criză? O anchetă privind fraudărlle fondurilor europene de către personal din Academia Română și de către Nicu Marcu ar putea da răspunsul. Dar până atunci, iată indiciile...
București, 24 martie 2021. Huawei România pune la dispoziție peste 200 de locuri de muncă în 2021 pentru diferite posturi IT&C în sediul său și în centrele de servicii din România, din care aproximativ 20% vor fi alocate noii generații de absolvenți în domeniu. Până în prezent, Huawei România a reușit să...
Parteneriatul pe termen lung în zona de cercetare-dezvoltare cu Hasselblad debutează cu îmbunătățiri ale sistemului de camere OnePlus Seria 9 prin calibrarea naturală a culorilor cu Hasselblad   Seria de dispozitive ultra-premium dispune de Hasselblad Camera for Mobile, tehnologie de display de nouă generație și un sistem de încărcare wireless extrem...
Primele display-uri certificate „TUV Intelligent Eye Care” oferă o imagine realistă într-un design ergonomic și avantajos pentru performanțe profesionale de neegalat București, România – 23 martie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat noua gamă completă de monitoare Samsung High-Resolution 2021. Portofoliul din acest an oferă o calitate a imaginii...
A respectat Nicu Marcu, Președintele ASF, obligațiile din contractul care i-a adus 92.000 de lei bursă de la Academia Română, în plină criză? O anchetă privind fraudărlle fondurilor europene de către personal din Academia Română și de către Nicu Marcu ar putea da răspunsul. Dar până atunci, iată indiciile...
Allview, brandul românesc de electronice, anunță lansarea celui mai nou model al gamei Viper, V5. Astfel, prin extinderea gamei Viper, compania brașoveană își continuă misiunea de a oferi utilizatorilor români o experiență Android optimizată, la un preț extrem de accesibil. V5 este primul model din gama  Viper cu Android 10...
Soluția software pentru programabilitatea rețelei de telecomunicații le permite furnizorilor de servicii să proiecteze și să livreze rapid către consumatori și întreprinderi servicii 5G inovatoare Reduce nivelul de complexitate în ceea ce privește configurarea rețelelor în vederea implementării unor servicii și cerințe specifice unei anumite categorii de utilizatori...
Expertiza tehnologică și competențele celor două companii accelerează transformarea digitală a companiilor   București, 23 martie 2021 Grupul Konica Minolta devine Partener Global Microsoft. Cu sediul central în Tokyo, compania are, în prezent, subsidiare în 50 de țări și aproape 44,000 de angajați. Acest parteneriat confirmă obiectivul Konica Minolta de a continua...
București, 22 martie 2021. Huawei România a donat Asociației Samusocial 180 de jachete de iarnă pentru oamenii străzii din București, în luna februarie. Jachetele au ajuns la oamenii fără adăpost din Capitală, care încă nu beneficiază de cazare temporară sau permanentă. Samusocial (Serviciul de asistență mobilă de urgență) este un dispozitiv...