Autorităţile de imigrare din Statele Unite au expulzat marţi un cetăţean român condamnat pentru a fi acordat sprijin material Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), a informat joi Agenţia pentru Imigraţie şi Vămi din Statele Unite (Immigration and Customs Enforcement, ICE), transmite EFE, citată de Agerpres.
Cristian Vintilă, în vârstă...
„Gândul meu se îndreaptă astăzi spre marinarii militari și civili, spre toți cei care s-au dedicat domeniilor cu specific naval. Sub drapelul național, ei aduc zi de zi noi sensuri și înțelegeri profunde devotamentului, curajului, profesionalismului. Prin participarea la exercițiile multinaționale alături de partenerii din Alianța Nord-Atlantică și contribuția...
Filiala PSD din Constanţa a afirmat, pe pagina sa de Facebook, că nu este exclusă posibilitatea apariţiei unor persoane incitatoare la violenţă la ceremoniile de Ziua Marinei.
"În contextul tulburărilor din ultimele zile, de pe scena politică românească, Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Constanţa consideră că nu este exclusă...
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a numit miercuri, cu o zi înaintea expirării interimatului lui Sebastian Cucoş, un nou şef la Jandarmerie: Ionuţ Şindile.
Şindile are gradul de colonel şi este prim-adjunct al inspectorului general şi Şef al Statului Major al Jandarmeriei Române, potrivit site-ului oficial al Jandarmeriei.
Mandatul lui Cucoş...
"Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a primit astăzi, 14 august 2018, vizita unei delegaţii a Congresului SUA condusă de Devin Nunes, preşedintele Comitetului Permanent pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii", se arată în comunicatul Guvernului.
Întâlnirea a avut loc la Palatul Victoria, iar pe agenda discuţiilor ar...
”România culege roadele politicii de ură, dezbinare şi propagandă mincinoasă promovate de preşedintele Klaus Werner Iohannis şi adepţii săi (…) Legea este siluită şi răstălmăcită după bunul plac al provocatorilor şi contestatarilor de profesie (…) Dezinformarea, manipularea, minciuna publică sunt practici cotidiene menite să întreţină un climat de profundă...
Şefa liberalilor austrieci (NEOS – Noua Austrie şi Forumul Liberal), Beate Meinl-Reislinger, i-a adresat o scrisoare preşedintelui ALDE, Hans van Baalen, în care solicită verificarea "de urgenţă a aplicabilităţii art. 9 din statutul ALDE partidului membru român", transmite agenţia de presă APA.
Respectivul articol se referă la posibilitatea excluderii unor...
Comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, cere guvernului României să reconsidere legislaţia recentă privind sistemul judiciar, informează DPA, care preia un interviu publicat luni de ziarul Die Welt, potrivit Agerpres.
Jourova a apreciat că legile respective ameninţă independenţa judecătorilor, limitează autoritatea procurorilor şi subminează încrederea cetăţenilor în sistemul judiciar. Pentru...
Sa arunci zoaie antipesediste la o finala WTA, asta inseamna sa fii #rezist! Nu nesimtit, nicidecum dobitoc, prost, tampit, imbecil, javra imputita, nimic altceva decat #rezist! Dupa finala de la Roland Garros, un banal gest oficial pe care-l fac toate autoritatile publice din lume a fost taxat cu fluieraturi...
Judecătoarea din Cluj Adina Daria Lupea își declară susținerea totală pentru Jandamerie în cazul violențelor de vineri de la Guvern. Magistrata consideră că a fost justificat modul în care Jandarmeria a acţionat la protestul din Piaţa Victoriei.
Judecătoarea a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care afirmă: „Nu...










































