Incendiu la un depozit de furaje din comuna Paulesti, luni dimineață. Evenimentul s-a petrecut în satul Cocoșești, în jurul orei 6:00.
ISU Prahova a intervenit cu patru autospeciale, iar focul a fost localizat și stins.
Se pare că au ars 20 tone de furaje, respectiv baloți...
Aproape 200 de judecători și procurori au participat, timp de o oră, la un miting tăcut, pe treptele Curții de Apel din București! Una dintre cele mai apreciate judecătoare, Mădălina Dârdeci, șefă la Secția a VI-a Civilă din cadrul Tribunalului București, a explicat de ce nu a participat la...
Nu e de ajuns ca au salarii nesimtite, cu care iau peste picior logica si bunul-simt. Sau locuinte de serviciu cu care pot ramane la plecarea din magistratura. Sau tratamente medicale pentru care nu scot un ban din buzunar. Iar despre pensiile sfidatoare nici nu mai are rost sa...
Nu pot să cred că războiul anti-Dragnea și mai apoi anti-PSD a început de la o femeie din casa lui Pandele. Speranța Cliseru este unul dintre cei mai anonimi funcționari de pe scena politică. Dacă n-ar fi fost manager în Voluntari și mînă de semnat contracte pentru autobuze turcești...
Fostul premier Victor Ponta a anunţat că va face publice noi fotografii care să demonstreze că acesta nu s-a luptat cu "statul paralel", relatează digi24.ro.
Deputatul a mai susţinut că Dragnea dacă nu era condamnat nu se apuca să se lupte cu Justiţia şi a subliniat că pentru liderul PSD...
Ploiesti: O cooperativa agricola vinde, anual, 40 milioane de oua. Deținătoare a mai multor ferme, Bârsa Prod 2012 are ca și clienți marile lanțuri de supermarketuri.
Cooperativa agricolă înregistrată cu sediu și în Ploiești, deține cinci ferme de creştere a păsărilor în județul Brașov, în apropierea municipiului Codlea, și vinde...
Un fotbalist de la FCSB are de luat o caruta de bani de la FC Petrolul. Este vorba despre portughezul Filipe Teixera, unul dintre cei mai apreciați stranieri din Liga I.
Filipe Teixera, jucător care evoluează în prezent la FCSB, trebuie să primească de la societatea care administra clubul Petrolul...
Perchezitii in Dambovita la un individ care obtinea cannabis (VIDEO). Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Vîrlan Nicolae Cosmin, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
În fapt s-a reţinut că inculpatul Vîrlan Nicolae Cosmin a...
<!--
Accident in Ploiesti, din cauza neacordarii prioritatii (VIDEO) - Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova
<!-- -->
<!-- -->
<!-- -->
<!-- -->
<!--
Actiune disciplinara impotriva Laurei Codruta Kovesi, in dosarul familiei Cosma
<!-- -->
<!-- -->
<!-- -->
<!-- -->
<!-- -->











































