În perioada 01 – 30.11.2019, inspectorii de muncă au efectuat 271 controale, ocazie cu care s-au constatat 295 de deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, aplicându-se 154 de sancţiuni contravenţionale. În luna noiembrie,...
Amon Amarth, Clutch, Cult of Luna, My Dying Bride, Myrkur si The Vintage Caravan fac parte din primul val de confirmari la cea de-a 15-a editie ARTmania Festival, care va avea loc in perioada 24-25 iulie 2020, in Piata Mare a cetatii medievale a Sibiului. Abonamente individuale pentru editia aniversara a festivalului, la...
Finele anului aduce în prim plan o serie de evenimente menite a evalua activitățile desfășurate, respectiv de evidențiere, apreciere și prețuire a persoanelor care au contribuit la dezvoltarea comunității și bunăstarea locuitorilor județului. Având în vedere acestea, în cursul zilei de marți a avut loc ședința extraordinară a Consiliului...
Marți, 17 decembrie, elevii Liceului „Carol I” Bicaz au participat la concursul Calendarul emoțiilor organizat de către C. N. I. Elevii caroliști au participat cu două echipaje. Echipajul Emoții timpurii a obținut premiul I, iar echipajul Spanish style a obținut mențiune. Primul echipaj este format din elevi de la...
Războiul din interiorul USR se umflă și mai mult. Miercuri este programată o nouă ședință a Biroului Național al partidului unde ar urma să se facă și alte excluderi, după ce a fost dată afară din partid Olimpia Ardelean, vicepreședinte al USR Ilfov, decizia care a amplificat conflictul dintre...
Comisia Europeană a dat marţi publicităţii ”Raportul privind mecanismul de alertă”, un dispozitiv de detectare a dezechilibrelor macroeconomice, în care recomandă ca 13 state membre, printre care se numără şi România, să facă obiectul unui „bilanţ aprofundat” în 2020, astfel încât să se poată identifica şi evalua gravitatea eventualelor...
Șeful FRF, Răzvan Burleanu, s-a arătat marți extrem de deranjat de acuzaţiile de rasism ale suedezilor de după partida din 15 noiembrie. Burleanu a declarat că suedezii ar trebui să îşi rezolve problemele cu infracţionalitatea pe care le au acasă înainte să se preocupe de un presupus act de rasism...
Polonia ar putea să părăsească Uniunea Europeană din cauza legilor prin care guvernul conservator vrea să permită demiterea judecătorilor care pun sub semnul întrebării legitimitatea reformelor justiției. Aceasta este concluzia la care a ajuns Curtea Supremă din Polonia, un bastion al opoziției împotriva guvernului condus din umbră de Jaroslaw...
În comuna Farcașa, din anul 2010 s-a deschis o carieră de piatră, lucru care a creat o serie de nemulțumiri în rândul localnicilor. După mai multe încercări de a găsi sprijin la autoritățile locale în soluționarea problemelor ridicate, peste 100 de cetățeni au semnat de curând o petiție înaintată...
După cum știe toată lumea, la Neamț au fost dezbateri nenumărate pe tema majorării sau micșorării prețului apei. De fapt totul a fost circ politic, deoarece legal nu avea cum să țină nimeni prețul apei pe loc și să refuze să îl indexeze cu indicele inflației. Cu toate...