Pariul pe sportul rege este una dintre cele mai ușoare activități pe care le puteți face. Pentru a plasa pariuri în mod corect, trebuie să priviți această activitate ca pe ceva distractiv, niciodată ca mijloc de a câștiga din ce în ce mai mulți bani, deoarece este probabil...
Foto cu caracter ilustrativ La data 16.01.2020, în jurul orei 17:50, un tânăr de 19 ani, din comuna Şimoneşti, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 137, la intrarea în orașul Cristuru Secuiesc dinspre municipiul Odorheiu Secuiesc, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo nesemnalizat, condus de un...
Noaptea trecută, în jurul orei 22:40, prin numărul unic de urgenţă 112, am fost anunţaţi că o familie, formată din soţ şi soţie, aflată în drum spre Bacău dinspre Mediaş, au ajuns, din greşeală, cu autoutilitara pe un drum forestier, fiind în imposibilitatea de a mai înainta sau întoarce...
Foto cu caracter ilustrativ Percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii harghiteni, într-un dosar penal privind infracţiuni de natură economică. La data de 16 ianuarie a.c., poliţiştii harghiteni au continuat şi aprofundat cercetările efectuate într-un dosar de urmărire penală, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, faţă de un bărbat de...
Aducem la cunoştinţa cetăţenilor judeţului Harghita faptul că Instituţia Avocatul Poporului desfăşoară audienţe la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Harghita, din Miercurea Ciuc, P-ţa Libertăţii nr. 5, camera 5 – parter, în data de 22 ianuarie 2020, miercuri,  între orele 10,00 – 14,00.   Instituţia Prefectului Judeţul Harghita Sursa: Ziar Harghita.
Ceața densă reduce vizibilitatea în trafic sub 200 m și izolat sub 50 m pe mai multe artere rutiere din 28 de județe, respectiv Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița – Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Mureș,...
Voluntarii  din Bicaz ai „Asociației Născută Înger” ( asociație umanitară care sare în ajutorul celor nevoiași), vin cu rugămintea de a fi solidari și de a vă deschide sufletul pentru a întinde o mână de ajutor celor care din anumite motive, cerul liber le este casă.Inițiativa se numește „Să...
O nouă ediție a proiectului „Cutia cu papucei pentru Ei” s-a desfășurat joi, 17 ianuarie, în orașul Bicaz, județul Neamț.Un număr de 53 de copilași au primit ghetuțe noi și o surpriză dulce în cadrul Școlii Gimnaziale „Regina Maria” – Bicaz, cu sprijinul Saint Paraskeva Orthodox Charity, coordonată de...
Foto cu caracter ilustrativ Poliţiştii harghiteni au identificat două autovehicule, dintre care unul răsturnat, la Remetea, iar la Cristuru Secuiesc doi căruţaşi, toţi cu material lemnos de provenienţă ilicită. La data de 15.01.2020, în jurul orei 00:30, persoane necunoscute au sustras material lemnos din Cantonul Martonca al comunei Remetea, cu un...
Foto cu caracter ilustrativ La data de 15.01.2020, în jurul orei 13:00, o femeie de 47 de ani, din oraşul Vlăhiţa, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii sale de domiciliu spre comuna Lueta, a efectuat un viraj spre stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism...