Există captivi fără gratii. Ba, se cred și liberi. Dar nu pot părăsi mica suprafață pe care viețuiesc și nici nu văd mai departe decît îi lasă subiectele care îi țin captivi. Ați auzit la noi un mare scandal cu surparea de drumuri sau cu autostrăzile construite prost? A înfierbîntat cumva publicul acest eșec al dezvoltării infrastructurii? Construcția de autostrăzi a devenit subiect de bancuri. Dar nu de anchete penale pentru furturile petrecute în acest domeniu. Cercetează cineva fraudele fiscale comise de multinaționale? Cine se ocupă de evaziunea fiscală ascunsă în contractele fictive de consultanță? Arde vreodată ecranul televizorului cu subiectul analfabetismului? Procentajul abandonului școlar și cel al analfabetismului cresc mereu. Școlile decad material, profesional și moral. Începem să avem mai mulți miniștri ai Educației decît olimpici internaționali. Același lucru se întîmplă și în multe spitale. Numărul arestărilor şi al flagrantelor îl depășeşte cu mult pe cel al premierelor medicale. Scandaluri punctuale cutremură scena publică, dar nu izbutesc să provoace o reconstrucție a sistemului de sănătate.
Prioritățile și proiectele se schimbă mai rapid ca anotimpurile și ca vremea. Ce înseamnă asta? Că suntem prizonierii cîtorva subiecte. Anticorupția, penetrarea presei și a instituțiilor, inclusiv a ministerelor, Parlamentului și partidelor politice de către oamenii serviciilor secrete, lupta dintre blocul PSD și cel al PNL, plus alegerile, statul de drept, modernizarea legilor, creșterea salariilor și a pensiilor, grevele și nemulțumirile sindicale. Și iar de la capăt, cu pensii, salarii, SRI, stat de drept, corupție și vorbe în vînt aruncate ca piatra în apă de cine știe ce nebun. Dezvoltarea României, infrastructura, reconcilierea, condiții egale și decente pentru investitorii români, securitatea alimentară, calitatea vieții, toate intră sub preș spre a face loc tărăboiului despre cine știe ce declarație cretină sau doar neinspirată a cuiva despre o posibilă condamnare și despre cine știe ce aventură amoroasă a unui politician cu țiitoarea generalului.
Mă tem că facem o greșeală destul de simplă. Încurcăm locurile și subiectele. Vorbim subiecte importante pentru cercetarea științifică și pentru Academie pe undeva pe la mahala sau pentru publicul larg, iar comportamentul în ton minor (ca să nu zic golănesc) se întinde peste Guvern și Parlament, peste universități și cultură. Ducem mahalaua în Guvern și Academia la periferie. În numele unei democrații prost înțelese, derulăm dezbateri fundamentale pentru țară cu oameni care nu știu să semneze, iar lucrurile de nimic le transformăm în cauze naționale. La toate mai adăugăm ca responsabili cît mai mulți mediocri și impostori.
L-am auzit pe Michael Bloomberg spunînd că America traversează o criză de neonestitate. El a spus „dishonesty“. Dacă partenerii noștri strategici trăiesc așa ceva, mă tem că am putea să recunoaștem că ni se întîmplă același lucru. Cu sau fără nici o legătură, dar cu aceleași consecințe.
O criză de neonestitate născută dintr-o criză de profesionalism! (Cornel Nistorescu).
