Liberalul Cezar Preda, cel cu SRI-ul in “suflet” a fost sancţionat pentru încălcarea gravă a codului de etică al organismului European/SUSPICIUNI de „activităţi de corupţie”.

0
1073

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) i-a sancţionat miercuri pe fostul său preşedinte, spaniolul Pedro Agramunt, şi pe alţi trei membri – din Azerbaidjan, Spania şi România – pentru încălcarea gravă a codului de etică în cazul scandalului „Caviargate”.

În baza sancţiunilor impuse, Agramunt – care a demisionat în octombrie anul trecut din postul de preşedinte al Adunării – va rămâne membru al APCE, dar drepturile îi vor fi restrânse pentru o perioadă de zece ani. Restricţii similare, dar pentru o perioadă de doi ani, au fost decise şi în cazul celorlalţi trei membri.

Un raport independent realizat de o comisie de anchetă formată din trei magistraţi a stabilit cu câteva săptămâni în urmă că există „suspiciuni puternice” în sensul că Agramunt a luat parte la „activităţi de corupţie”.

Ancheta a pornit de la acuzaţii că Azerbaidjanul a exercitat o influenţă nepotrivită asupra APCE pentru a minimiza criticile acesteia în ce priveşte alegerile şi presupusele abuzuri împotriva drepturilor omului din fosta republică sovietică din Caucaz. Conform criticilor săi, Agramunt a împiedicat eforturile de a investiga aceste acuzaţii.(Corina U.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here