Nemulţumit de atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis din ultima vreme, şeful ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a decis să nu meargă la recepţia de Ziua Europei organizată la Palatul Cotroceni.

0
984

Preşedintele Klaus Iohannis, prin declaraţiile din ultima perioadă, a „jignit-o grav” pe premierul Viorica Dăncilă, a explicat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, motivul pentru care a decis să nu participe la recepţia de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni.

„Am luat decizia, totuşi, ţinând cont de atitudinea preşedintelui din ultima perioadă, de a nu participa la sărbătorirea Zilei Europei, pe 9 mai, adică nu voi da curs invitaţiei de a merge la Cotroceni la această recepţie, pentru că mie mi se pare că preşedintele, prin declaraţiile pe care le-a făcut, a jignit grav primul ministru. Şi suntem membri ai coaliţiei de guvernare şi solidari cu primul ministru. Primul ministru cred că are nevoie de sprijinul partenerilor şi, de aceea, am discutat cu colegii mei şi am luat hotărârea să nu participăm la această recepţie”, a declarat Tăriceanu.

„Având în vedere, totuşi, că am fost prim-ministrul care a pregătit România pentru aderarea la Uniunea Europeană şi am semnat Tratatul de aderare împreună cu preşedintele de atunci, nu îmi fac griji pe chestia asta.” (Paul D.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here