

Polițiștii din Florești au fost sesizați, în urmă cu 7 zile, despre faptul că pe drumurile publice din comună a fost văzut un autovehiculm, ce ar fi fost condus în mod sinuos de către o persoană de sex masculin, fără a avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
Sesizarea a făcut obiectul unor verificări amănunțite, efectuate în vederea clarificării situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Din administrarea materialului probator, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor, ca fiind un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Florești.
Vineri, acesta a fost depistat și condus la sediul unității de poliție pentru efectuarea activităților procedurale.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehiculul în cauză nu figurează ca fiind înmatriculat.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca persoana în cauză să fie prezentată unității de parchet competente, în vederea analizării oportunității dispunerii unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au avut loc faptele.
Ziarul de Ploiești
Articolul Un bărbat din Florești a fost reținut după ce a fost văzut conducând sinuos apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.






































