Trăim vremuri interesante. Nu de alta, dar cimitirele sunt pline de oameni care au crezut în „schimbare”.
Și totuși, într-un colț prăfuit al țării, acolo unde nihilismul intelectual și lăturile politice se revarsă cu o frenezie demnă de râul Olt la inundații, mai există câte un „nebun” care crede în… datoria de a te împotrivi.
E vorba de Sindicatul „Diamantul”, politistii care, culmea, refuză să-și bea cafeaua cu rahat, chiar și când meniul zilnic al națiunii include abundent acest fel principal.
Cinismul intelectual: Cancerul românului modern (si validarea lui de către robotei lingusitori)
Așadar, după ultima scurgere de dejecții sub denumirea pompoasă de „documentar de investigație” (mulțumim Recorder, ați mai livrat o porție de ficat pentru vultureii politici), s-a dezlănțuit marele război al filosofiei de WhatsApp. De o parte, „prostul” care mai crede că „se poate”. De cealaltă, campionul suprem al românismului: cinicul intelectualizat. Omul care știe, vede, înțelege – și apoi se așază comod pe canapea, justificându-și propria putrefacție morală cu analize atât de „sofisticate” încât îți vine să-i aplauzi talentul de-a muri de viu.
„Toți sunt la fel.” „Pleacă tu să vin eu.” „Sistemul se regrupează.” – Iată mantra națională, imnul neoficial al pasivității. E ca și cum ai paria că o să-ți pice casa în cap, și când o face, sari în sus de bucurie că „ai avut dreptate!” Ce-ai câștigat, măi geniu? O cărămidă în craniu?
Și, cireașa de pe tortul negaționismului: prietenul ăsta al nostru, eroul tragic al poveștii, și-a trecut convorbirea printr-un AI! Și robotul, ca orice slugă digitală bine dresată, i-a dat dreptate. „Uite, AI-ul meu zice că am câștigat!” Căci cine ar vrea un robot critic, când poți avea unul lingușitor, care-ți validează fiecare celulă de apatie? Emil Pascăt, liderul Sindicatului „Diamantul” și, spre disperarea cinicilor, un om care încă mai crede în acțiune, i-a răspuns sec: „Nu ai câștigat nimic. Ai primit doar o validare a opiniei tale, de la un robot lingușitor. Nu s-a schimbat viața ta în bine nici măcar cu un milimetru.” Dur. Drept. Și trist, căci milimetrii ăia sunt singura șansă la demnitate într-o țară cu șosele mai strâmbe decât moralitatea aleșilor.
Răul nu are culoare politică (are doar gust de banii tăi!)
De 20 de ani, Emil Pascăt, și implicit Sindicatul „Diamantul” , duc o luptă donquijotească, dar sfântă. Două decenii de dat cu pumnul în masa puterii, indiferent de culoarea stindardului pe care o arbora. PSD, PNL, USR, UDMR, sau combinații exotice de genul „salvatori de nație” cu iz de naftalină – nu contează!
Dacă miroase a abuz, a corupție, a dosar cusut cu ață albă sau a „excelență” salarială calculată din burta șefului, „Diamantul” e acolo, cu sabia dreptății (și dosarul de instanță) în mână.
Sunt aia care n-au stat la discuții când MAI calcula salariile cu aparatul de cafea, au mers direct la judecător. Când IGPR clasifica abuziv informații, au cerut declasificarea. Când au simțit că funcția de polițist e mai mult o decorație la pieptul unor birocrați decât o meserie, au mers la Curtea Constituțională. Au câștigat trei excepții de neconstituționalitate, gândite și scrise de mână proprie, pentru polițiștii și militarii pe care, culmea, îi reprezintă.
Și n-au avut niciodată timp să-și pună întrebări existențiale de genul: „Dar cine profită politic dacă eu câștig procesul ăsta?” Sau „Oare ce tabără susține și ea ce susțin eu?” Nu, dragi cinici!
„Este ăsta un abuz? Da. Atunci trebuie combătut.” Simplitate devastatoare. O simplitate pe care niciun AI din lume, oricât de lingușitor, nu o poate simula sau înțelege cu adevărat.
Milimetrii contează. Măcar pentru suflet!
Peste zece ani, când veți fi înconjurați de roboței care vă vor valida fiecare suspin de resemnare, și veți număra firicelele de praf de sub preșul unde ați băgat toate problemele țării, ce va conta mai mult? Că ați avut dreptate pe WhatsApp? Sau că ați contribuit cu un milimetru la o țară mai puțin mizerabilă?
Cinicii vor avea întotdeauna dreptate. Parțial. Pentru că sistemul e, într-adevăr, un balaur cu o mie de capete care se regenerează. Dosarele se prescriu. Magistrații sunt intimidați. Dar tocmai asta, domnilor și doamnelor, e dovada că trebuie să luptăm. Mai mult. Mai persistent. Mai informat.
Și, mai ales, mai pregătiți să ne luptăm și cu cei care, azi, ne bat pe umăr că sunt „de-ai noștri”, dar mâine ne bagă cu capul în noroi.
Așa că, data viitoare când vă vine să vă auto-validați nihilismul cu un „bot lingușitor”, gândiți-vă la politistii de la Sindicatul „Diamantul”. Ăia care, chiar și ca rezerviști, în loc să se uite la Netflix sau să facă Bolt (și-ar putea, pe bani buni!), aleg să se lupte cu morile de vânt ale României. Nu pentru victorie, ci pentru că… datoria de a te împotrivi e ultimul bastion al caracterului. Și, în România, e o specie pe cale de dispariție. (Cristina T.).
