Sindicatul Diamantul și misterul păguboșilor cu pensii
Emil Pascut, vocea ascuțită a Sindicatului Diamantul, trage cortina și ne arată, cu un cinism bine plasat, culisele celei mai mari farse financiare naționale: mitul contributivității. Înainte să ne agităm cu dezbateri sterile despre „pensiile speciale” și „pensiile contributive”, domnul Pascut ne invită la o scurtă lecție de istorie recentă și, mai ales, de aritmetică bugetară. Rezultatul? Un exercițiu de demontare în trei acte, cu final amar.
Acte de magie contabilă, ep. 1: Înainte de 2001 – Angajatorul, Moș Crăciun al CAS-ului
Pregătiți-vă pentru o revelație șocantă pentru generațiile mai tinere, sau o amintire jenantă pentru cei cu memorie lungă: până în anul de grație 2001, angajații români NU plăteau Cas! Nu, nu e o glumă de 1 Aprilie extinsă pe două decenii! Doar angajatorul, în mărinimia sa, vărsa o cotă aplicată fondului de salarii. Singura contribuție personală a angajatului era un procent modest de 3% pentru „pensia suplimentară” – un bonus insignifiant, o mică recompensă pentru iluzia de control. Un fel de „am dat și eu, acolo, un bănuț, să fie scris!”
Acte de magie contabilă, după 2001 – „Contribuția” în puțul fără fund și Ciolacu, prestidigitatorul politic
A venit 2001, anul schimbării! Și de atunci, iată-ne toți, cu 25% din salariu forfecat, pentru a „contribui” la un sistem de asigurări sociale. Dar stați puțin! Unde se duc acești bani? Într-un cont personal, bineînțeles! Sau nu? Emil Pascut ne corectează iluzia: aceste sume se duc într-un sistem cu deficit cronic, acoperit permanent de la bugetul de stat. Adică, dragi „contributori”, banii voștri ajung într-o gaură neagră bugetară, iar pensia vine tot de la buget, adică din taxele tuturor. Nu există niciun fond personal de acumulare! Este echivalentul în care îți pui banii într-un pușculiță, iar pușculița e spartă și alimentată din buzunarul statului, care e alimentat tot din buzunarul tău, dar și al vecinului.
Și ca să completeze tabloul absurd, Emil Pascut ne amintește de recentul „joc politic de glezne” al lui Marcel Ciolacu, care se dorea a fi salvatorul pensiilor „contributive”, amenințând cu majorări de 40% doar pentru acestea, probabil cu speranța să „explodeze bomba în curtea PNL”. O adevărată capodoperă de manevră, menită să arunce fum în ochi și să ne facă să uităm că toți suntem, de fapt, „contributori” la același cazan.
Acte de magie contabilă, militarii și pompierii – Gura păcătosului!
Ah, și acum, să ajungem la „păcătoșii” sistemului, ținta preferată a indignării publice: militarii și polițiștii! Ei contribuie și ei, cu exact aceiași 25%, dar direct la buget. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că doar în 2024, acești „povară” ai statului au vărsat în buget aproape 875 milioane EUR! (conform datelor parțiale obținute prin Legea 544/2001, deși, așa cum subliniază Pascut, structurile financiare precum SRI, ANP, DGF din MAI „ne obstrucționează în obținerea unui tablou complet”). Și nu e tot! O dovadă concretă vine de la IGSU, care a comunicat oficial (Răspuns IGSU nr. 9670/10.12.2025) că personalul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unitățile subordonate au contribuit cu 790.130.292 lei (aproximativ 155 milioane EUR) la bugetul de stat într-un singur an (2024).
Ce înseamnă asta? Simplu: pompierii plătesc 25% din salariu la buget, iar pensia lor e plătită tot din bugetul de stat. Sună cunoscut? Ar trebui! Același mecanism, același puț fără fund. Când auziți că „pensiile militare sunt o povară”, amintiți-vă că acești oameni, prin munca lor adesea eroică și prin contribuțiile lor masive, alimentează tocmai bugetul de la care sunt apoi (tot pe contribuția lor) „plătiți”. Și culmea cinismului, pensiile lor își pierd an de an puterea de cumpărare, din cauza blocajului actualizării.
Concluzia rece și dureroasă: Mitul eternei contributivități și realitatea unui singur buget
Deci, dragi cetățeni, e timpul să demontăm marele mit: afirmația că „pensionarii civili și-au plătit singuri pensia” este o iluzie dulce. La fel de iluzoriu este și conceptul că militarii și polițiștii sunt niște „non-contributori” care sug sângele bugetului. Ambele sisteme – civil și militar – sunt finanțate din același și unic buget de stat, nu dintr-un „cont depozitar al contribuției personale” gestionat cu sfințenie.
Emil Pascut, cu o onestitate rară, declară că nu-și propune să apere pensiile militare, ci să aducă „adevărul cu privire la mitul contributivității, dar și cu privire la mitul ‘necontributivității’, pentru a ajuta la o dezbatere corectă în spațiul public.” Un deziderat nobil, într-o țară în care, se pare, adevărul e primul care moare sub mormanul de mituri convenabile politic.
Așa că, data viitoare când cineva vă vorbește despre „contributivitate”, amintiți-vă că, în România, contribuim cu toții, în mod egal, la aceeași mare gaură bugetară, de unde, cu puțin noroc și un calcul diferit, primim apoi o pensie. Ghinion!
(Analiza completă, promite Emil Pascut, va fi publicată în curând, după ce „mai așteaptă niște răspunsuri”. Să sperăm că nu va aștepta până la pensie.). (Cristina T.).
