Prof. univ. dr. habil. Silviu Octavian GURLUI, de la Facultatea de Fizică, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a prezentat cum trebuia procedat, din perspectiva sa, în cazul golirii controlate a Barajului Paltinu și ce riscuri pot apărea în timpul acestei proceduri.
Iată ce a scris prof. Gurlui, care este deputat din partea AUR:
Și iată acum situația barajelor golite. Ce efecte sunt? Vor fi alte consecințe?
Golirea barajelor Vidraru și Paltinu trebuia făcută controlat, în termene clare, cu monitorizare științifică permanentă și cu scenarii tehnice bine definite.
La barajele din beton în arc, vechi de peste 50–60 de ani, orice golire potențial poate afecta echilibrul forțelor interne, regimul de umiditate, temperatură (lipsa apei aduce diferențe termice, gradienți termici) deformațiile structurale și modul în care materialele îmbătrânite reacționează. Din care motiv se face monitorizare riguroasă.
Lipsa apei poate produce modificări vizibile și invizibile:
-dispar presiunile hidrostatice care mențineau barajul în regim stabil;
-apar tensiuni inverse, care pot determina o arcuire elastică spre amonte;
-schimbările de umiditate și temperatură afectează betonul și rosturile;
-se activează microfisuri care, în timp, pot deveni fisuri reale.
În plus, orice intervenție de decolmatare trebuie făcută cu prudență:
-să nu fie destabilizate fundațiile,
-să nu fie alterat regimul de sprijin lateral,
-să fie analizate efectele asupra versanților și cuvetei lacului,
-să existe instrumentație activă: pendule, piezometre, senzori de deplasare.
Dar realitatea este că barajele nu mai sunt cele proiectate în anii ’60–’70:
-elasticitatea betonului și a oțelului din armături s-a modificat,
-structura are alte proprietăți decât în proiect,
-vechimea de peste jumătate de secol schimbă modul în care reacționează la golire, la variații de temperatură, la cicluri succesive de umplere–golire.
De aceea, România are nevoie urgentă de:
-reguli clare și obligatorii pentru golirea controlată a barajelor, cu viteze maxime admise și opriri tehnice la cote prestabilite;
-cercetări periodice și reale, nu doar inspecții vizuale: scanări de microfisuri, monitorizare instrumentată, modele numerice moderne;
-un program național de mentenanță și siguranță pentru toate barajele vechi, care să includă evaluare structurală, scenarii de risc, verificarea elasticității betonului îmbătrânit și testarea armăturilor.
Problema este că suntem deja pe o pantă periculoasă. Investițiile în România lipsesc de zeci de ani. Sunt operații necesare de mentenanță, de modernizare, de investiții reale. Din ceea ce se observă, s-a făcut doar atât cât să nu se observe nimic!
Iar în aceste zile culegem roadele. Instalații vechi, vane, etc care nu mai răspund condițiilor tehnice de proiectare, sunt îmbătrânite și vulnerabile.
Albiile râurilor sunt afectate de excavări suspecte, de industrii ale construcțiilor care par să facă modificări abuzive.
Defrișări, soluri neîntreținute, intervenții fără fundament științific — toate acestea duc la aluviuni majore, cu o compoziție chimică potențial modificată, care schimbă consistența sedimentației, flora acvatică și întreg echilibrul ecosistemelor.
Barajele au fost golite — cum și în ce condiții, rămâne de văzut. Dar, sincer, oare putem să mai sperăm că au bani măcar să le „văruiască” mai bine? Ceea ce se vede astăzi în albie este o tragedie: munți de aluviuni, resturi, sedimente depuse necontrolat, fragmente de vegetație și materiale aduse de viituri. Sunt necesare șantiere uriașe pentru excavații, pentru stabilizarea malurilor, pentru refacerea taluzurilor și pentru întreținerea periodică.
În unele zone, volumul de lucrări necesar pentru decolmatare și refacere este atât de mare încât, păstrând proporțiile, efortul poate fi comparat cu marile lucrări terestre din istoria țării, inclusiv cu cele de la Canalul Dunăre–Marea Neagră. Vorbim de milioane de metri cubi de sedimente, de mutări masive de material, de modelarea malurilor și consolidarea lor, de intervenții care depășesc cu mult capacitatea obișnuită a companiilor din prezent. Avem noi această forță? Mai avem noi resursele umane și logistice de altădată? E greu de crezut, în condițiile în care, astăzi, fiecare pod și fiecare kilometru de autostradă par o adevărată performanță.
Dar mă întreb: înainte de a se apuca de „rezolvarea barajelor”, au fost făcute toate studiile obligatorii?
– studii geotehnice,
– studii de stabilitate structurală,
– studii hidrologice,
– modele de risc la cutremur,
– studii de impact ecologic,
– evaluări economice reale?
Aceste analize sunt fundamentale în orice stat serios. Abia după ele se poate stabili un buget coerent, transparent, fundamentat științific. Există acest buget? A fost prezentat public? Există un deviz detaliat, un plan de prioritizare, un grafic real de lucrări? Sau vorbim, ca de obicei, despre intervenții improvizate, făcute în grabă, fără fundament tehnic și fără asumarea costurilor finale?
Să nu uităm că lipsa unui buget și a unei strategii integrate este, în sine, un risc major pentru infrastructuri de asemenea anvergură.
Toate lucrările trebuie făcute cu o supraveghere excepțională, nu doar tehnică, ci și științifică. Trebuie monitorizate nivelurile de vibrație ale malurilor, trebuie verificată permanent armătura de beton a barajului, trebuie urmăriți senzorii seismici, presiunile interstițiale, variațiile în umiditatea solului, deplasările milimetrice ale structurii. Un baraj nu este o construcție inertă — el “respiră”, “lucrează”, iar golirea apei îi schimbă radical echilibrul mecanic.
Mi-aș dori, în astfel de proiecte, să fie invitați și plătiți corect cercetători din toată țara, specialiști cu expertiză reală și portofoliu internațional, companii cu experiență recunoscută global, precum și institute de cercetare românești din domeniile geologic, hidrologic, pedologic, al construcțiilor, al utilajelor grele, mecanicii și protecției mediului. Aici nu e loc de improvizații. Doar așa putem avea garanția că soluțiile sunt corecte, sigure și durabile.
Cu greu putem crede că, după atâtea bâlbâieli, vor urma licitații corecte, finanțări stabile, firme serioase cu mii de angajați, cu sute de excavatoare și sute de camioane care să rezolve decolmatarea, consolidarea sau restaurarea, acolo unde este necesar. Aceste lucrări se puteau mobiliza cândva. Astăzi mă tem că nu mai avem resursele necesare — nici materiale, nici umane — decât dacă importăm masiv forță de muncă și tehnologie, ceea ce înseamnă, de fapt, că vom ajunge să depindem de alții mai pregătiți decât noi. Dar, pentru siguranța noastră, cred că nu mai avem acum alte soluții. Din păcate.
Ziarul de Ploiești
Articolul Un profesor universitar de la Iași a precizat cum trebuia procedat în cazul golirii controlate a Barajului Paltinu apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.
