Drujbe VS fierăstraie cu lanț. Care sunt mai eficiente?

0
262

Din cele mai vechi timpuri, tăierea lemnului sau a gheții pentru asigurarea existenței a reprezentat o sursă bună de venit. Astfel, o data cu dezvoltarea tuturor industriilor, au apărut și noi ustensile menite să ajute oamenii care practicau aceste meseri. În acest articol vom descoperi împreună ce este o drujbă și în ce domenii poate fi folosită aceasta, ce este un fierăstrău cu lanț și în ce domeniu poate fi folosit acesta și ce să ai în vedere atunci când vrei să îți achiziționezi una dintre aceste unelte indispensabile în orice gospodărie.

Ce este o drujbă și în ce domenii poate fi folosită

Drujba este o unealtă folosită pentru tăierea copacilor, prelucrarea lemnului și a altor materiale. O astfel de unealtă este alcătuită din:

  • Motor. Acesta poate fi electric sau pe benzină și este cel care oferă puterea necesară punerii în mișcare a lanțurilor;
  • Lanț tăietor. Este elementul de bază al drujbei, acesta fiind cel acționat prin puterea motorului;
  • Ghidaj. Este o șină metalică care susține lanțul tăietor și ghidează mișcările acestuia;
  • Sistem de lubrifiere. Acesta este încorporat pentru a preveni supraîncălzirea și uzura premature a lanțului și a ghidajului. Astfel în timpul folosirii, acest sistem eliberează ulei pentru a le menține pe cele două unse și funcționale;
  • Sistem de frânare. Majoritatea drujbelor îl au pentru oprirea acestora în cazul unor reacții periculoase sau bruște pentru a-l proteja pe cel ce o folosește;
  • Mâner și carcasă. Pentru o utilizare confortabilă și pentru a acoperii majoritatea componentelor interne ale drujbei.

De asemenea, drujbele sunt folosite și într-o varietate de domenii, precum:

  • În industria forestieră. Pentru tăierea și prelucrarea lemnului;
  • În agricultură. Cu ajutorul drujbei se poate pregătii lemnul necesar construirii de garduri sau adăposturi pentru animale;
  • În activități recreative. Pentru activități de lucru manual, cum ar fi: Construirea propriului mobilier sau sculptatul în lemn, o drujbă este cel mai important instrument.

Ce este un fierăstrău cu lanț și în ce domeniu poate fi folosi

Fierăstrăul cu lanț este, un fierăstrău pus în funcțiune de un motor pe benzină, hidraulic, electric sau pneumatic. Este, la fel ca și drujba, alcătuit din:

• Motorul care îl pune în funcțiune;

• Lanț tăietor;

• Ghidaj;

• Sistem de lubrifiere;

• Sistem de frânare;

• Carcasă și mâner.

Pe lângă folosirea lui în industria forestieră prin: tăiere de copaci și prelucrarea lemnului, acesta mai are și alte întrebuințări. Fierăstrăul cu lanț, poate fi folosit și în tăierea betonului, sculptarea gheții sau formarea de găuri în gheață, adesea pentru pescuitul la copcă. Așadar, putem observa cu ușurintă că un fierăstrău cu lanț are câteva întrebuințări în plus față de o drujbă clasică.

De ce să ții cont atunci când vrei să îți achiziționezi o drujbă sau un fierăstrău cu lanț

Înainte să-ți cumperi o drujbă sau un fierăstrău cu lanț este foarte important să verifici câteva lucruri esențiale. Pe lângă materialele din care este fabricat și alte lucruri de acest fel, acordă atenție și feedback-urilor care au fost aduse acestui produs, firma producătoare și calitatea pieselor acestuia, astfel încât să nu ai parte de surprize neplăcute mai târziu.

Cuvânt de final

Asasas, fie ca vorbim despre o drujbă sau un fierăstrău cu lanț, ambele sunt niște unelte pe care toată lumea ar trebui să le achiziționeze la un moment dat. Punând în balanță tot ceea ce am aflat din acest articol, putem spune că drujba este o unealtă mult mai practică decat fierăstrăul cu lanț, desigur dacă nu sculptezi în gheață sau nu mergi la pescuit la copcă. Însă în funcție de nevoile fiecăruia, acest lucru poate fi discutabil. Nu ezita și alege drujba sau fierăstrăul electric potrivit nevoilor tale, mai devreme sau mai târziu și tu vei avea nevoie de o astfel de unealtă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here