Dancila, dupa condamnarea lui Dragnea: Un moment dificil. Nu vom comenta decizia instantei

0
844

Dupa discutiile avute de social-democrati in cursul dupa-amiezii de luni, pe fondul aflarii deciziei definitive a Inaltei Curti in cazul liderului PSD, Liviu Dragnea, si a rezultatelor obtinute de partid la recent desfasuratul scrutin pentru Parlamentul European, Viorica Dancila, cea care, din postura de presedinte executiv al formatiunii, preia, interimar, fraiele partidului, a transmis un mesaj de unitate.

Flancata de mai multi colegii de-ai sai, unii dintre ei membri ai Executivului pe care il conduce, Viorica Dancila a anuntat alte sedinte ale conducerii PSD, inclusiv un Comitet Executiv, pentru marti, la ora 18. “Indiferent de sentimentele pentru Liviu Dragnea, va dati seama ca pentru PSD condamnarea presedintelui in functie reprezinta un moment dificil, asa cum ar reprezenta pentru orice partid”, a anuntat Dancila, inainte de a preciza ca “nu vom comenta in niciun fel decizia instantei de judecata pronuntata astazi”.

Cat despre formatiunea social-democrata, Dancila a pus accent pe ideea de analiza si dialog. “Suntem un partid unit, in momentele dificile, PSD a strans randurile (…) impreuna vom lua deciziile, vom vedea unde am gresit, care sunt pasii pe care trebuie sa-i facem”, a sustinut premierul, aflat, interimar, in postura de a prelua prerogativele de numar 1 in Partidul Social Democrat. (Cristina Stefan ).

sursa foto: captura Digi24

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here