
Nemțenii
aflați pe traseul Costișa – Piatra Neamț – Stejaru pot fi martorii unui
eveniment spectaculos de natura unui transport agabaritic special, în noaptea
de joi spre vineri sau următoarea. Operațiunea, nemaiîntâlnită de multă vreme
pe aceste meleaguri, are ca vedetă un autotransformator trifazat ce va fi
instalat la Centrala Hidroelectrică „Dimitrie Leonida” de la Stejaru. După cum
se știe, centrala veterană a hidroenergeticii românești se află în plin proces
de retehnologizare. ROMELECTRO, antreprenorul general, a comandat
autotransformatorul la compania sibiană a Retrasib, parte a grupului
germano-olandez SGB-SMIT, al treilea producător de transformatoare pentru
stații electrice din lume. Transportul este asigurat de Felbermayr Group și se
desfășoară numai pe timpul nopții. A pornit de la Sibiu pe traseul Râmnicu
Vâlcea – Pitești – Găești – Ploiești – Buzău – Bacău și a ajuns în noaptea
precedentă la Buhuși. Deplasarea a fost autorizată de Compania Națională de
Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și este însoțită pe traseu de
echipaje ale Poliției Rutiere.
Pe
partea de parametri tehnici și funcționali, fără a intra în detalii, se pot sublinia:
● Puterea nominală: 200/200/60 MVA;
● Tensiunea nominală: 231/121/10,5 kV;
● Frecvența nominală: 50 Hz.
Masa
de transport este de 119 tone, iar complet echipat în stația de transformare va
avea 170 de tone. Dimensiunile sunt și ele impresionante: lungime – 10, 3 m,
lățime – 4,9 m, înălțime – 8,9 m.
CNAIR,
potrivt unor informații oficiale, a dat asigurări că nu vor fi probleme cu
traversarea celebrului pod de la Preluca, altfel trebuind luat în calcul
transferul de pe o platformă rutieră pe alta, deoarece și acestea au o greutate
considerabilă.
Cu
interes este așteptată traversarea municipiului Piatra Neamț. Aceasta implică
demontarea rețelei de contact pentru troleibuze și abordări interesante a
câtorva sensuri giratorii. Inițial, traseul propus de autoritățile locale era
pe centura orașului ceea ce punea la grea încercare podul de la Piața Centrală ale
cărui zile sunt oricum numărate.
Până
la ora redactării acestui material, Serviciul Rutier din cadrul IPJ Neamț a
confirmat că sunt pregăți să preia transportul de la Buhuși, dar nu există
certitudinea că va porni astăzi, la căderea nopții, întrucât au intervenit
probleme de natură tehnică la un trailer ce ar putea fi înlocuit.
Vom
reveni cu amănunte în cursul serii.
Viorel COSMA








































![NEAMȚ: Accident rutier [FOTO] – Stiri Naționale](https://www.ziareph.ro/wp-content/uploads/2019/10/neamt-accident-rutier-foto-stiri-nationale-100x70.png)
