Incepand din aceasta saptamana, Daniel Bucur nu mai este procuror. Fostul angajat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia și-a pierdut acest drept.
Decizia aparține președintelui Klaus Iohannis, care a semnat un decret privind eliberarea din funcția de procuror a lui Daniel Bucur, ca urmare a condamnării sale definitive.
CITEȘTE ȘI: Fost procuror de la Parchetul Sinaia, condamnat definitiv
Daniel Bucur a primit de la magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție o sentință de trei ani de închisoare, dar executarea pedepsei a fost suspendată.
Pe durata termenului de supraveghere de trei ani, fostul procuror va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Sinaia sau în cadrul SC Sinaia Forever SRL, aflată în subordinea Consiliului Local Sinaia.
Ziarul de Ploiești









































