Regionalizare pe hârtie, garduri în realitate
În timp ce alte instituții intră în era digitală, Administrația Națională a Penitenciarelor se joacă de-a hărțile colorate. Toată dezbaterea internă se învârte astăzi, potrivit textului-sursă, în jurul unei singure obsesii: regionalizarea penitenciarelor, cu speranța naivă că, dacă muți oamenii dintr-un județ în altul, se rezolvă și haosul din sistem.
Exact aceeași logică de administrație publică politizată: redesenăm organigrame, rebotezăm structuri, plimbăm cadre, dar nu atingem în veci problema reală – lipsa unei viziuni. Nu se regionalizează prostia managerială, se multiplică.
Reforma „bolojenistă”: tăiem posturi, nu prostia
ANP nu are reformă, are optică de contabil disperat: tăieri, comasări, reorganizări, dar niciun gram de gândire strategică. În timp ce alte instituții de forță schimbă regulile jocului cu digitalizare și inteligență artificială, Poliția Penitenciară trăiește cu demnitate în secolul trecut, pe principiul „merge și-așa, că merge prost de 30 de ani”.
Reforma adevărată nu înseamnă să muți polițiștii de la o pușcărie la alta, ca pionii pe tabla de șah. Înseamnă să schimbi modul de funcționare al penitenciarelor, să scoți ANP din blocajul sufocant de petiții și solicitări generate de șefi fricoși, incompetenți și frustrați, incapabili să își asume o decizie fără să tremure după ușă.
Și, potrivit aceluiași text-sursă, numele și prenumele acestor „vizionari” vor apărea în viitoare articole. Se anunță un moment de sinceritate istorică.
900 de polițiști păzesc garduri. În secolul XXI.
Adevărata tragedie? Aproximativ 900 de polițiști de penitenciare sunt îngropați în posturi de pază. O relicvă perfect conservată din epoca în care se considera că securitatea înseamnă „foișor cu om înarmat în el, 24/24”.
Astăzi, aceeași muncă poate fi făcută de:
- camere de luat vederi,
- sisteme inteligente de detecție,
- câțiva polițiști care urmăresc monitoare asistate de inteligența artificială.
Dar în loc să eliberăm sute de oameni pentru misiuni operative, escortă, siguranța deținerii, noi continuăm să păzim garduri cu oameni înarmați, ca în 1960. Și, ca bonus, discutăm despre… regionalizarea penitenciarelor.
E de plâns. Dacă n-ar fi și de râs.
În același timp, secțiile sunt acoperite cu câte un singur polițist de penitenciare, în dispreț față de regulamente și față de siguranța propriilor angajați. ANP se face că nu vede asta. Dar visează, cu ochii dați peste cap, la reorganizări teritoriale.
Căruța ANP înaintea boilor… și înaintea legislației
Directorului general Bogdan Burcu i s-au prezentat argumentele clare: regionalizarea pușcăriilor înainte de o regionalizare reală a României este un exercițiu de fantezie birocratică. O măsură disperată, care lovește în managementul Poliției Penitenciare și, în practică, riscă să rămână literă moartă. Pentru că ar presupune o modificare aproape totală a legislației.
ANP nu este în stare să obțină de la Ministerul Justiției un banal OMJ (ordin de ministru al justiției), dar vrea restructurări la nivel național. Viziune? Nu. Cai verzi pe pereți, da.
„Ăia de la penitenciare”: fratele sărac și prost al sistemului
Problema de fond a Poliției Penitenciare este una de gândire. Nu se gândește profund. Nu există viziune. Există doar visuri nerealiste, prezentate festiv drept „proiecte de reformă”.
Rezultatul?
În familia ocupațională din apărare, ordine publică și siguranță națională, Poliția Penitenciară este fratele sărac și prost. MApN, MAI, SRI, SIE, SPP, STS stau la masa „șmecherilor”, iar polițiștii de penitenciare sunt lăsați la ușă, cu bon de ordine imaginar.
Potrivit textului-sursă, niciun director general nu a avut capacitatea sau curajul să pună scaun pentru Poliția Penitenciară la masa decidenților mari. Am fost și am rămas „ĂIA de la penitenciare”.
Imaginea publică a întregului corp profesional este dată de cum sunt percepuți directorii generali și adjuncții lor. Inclusiv polițistul care a depus jurământ ieri vine la pachet cu eticheta penibil gestionată de conducere.
Republica Foișoarelor: primul contact cu secolul trecut
Conducerile ANP, toate la un loc, au reușit o performanță rară: nu au făcut absolut nimic serios pentru a scoate instituția din zona „paznicilor” și „gardienilor”.
Primul contact al cetățeanului cu un penitenciar românesc nu este un centru modern de comandă, nu e un sistem digital integrat, nu e un control securizat high-tech.
Este un foișor coclit, în care un polițist de penitenciare stă cu pistolul-mitralieră în spate și păzește gardul:
- vara, în soare și praf,
- iarna, în frig, vânt și ninsoare.
Sute de foișoare, în toată țara, alcătuiesc muzeul național al securității penale de pe vremea lui Ceaușescu. Acolo sunt blocați sute de polițiști care ar putea întări dispozitivele de siguranță a deținerii, escortele sau alte misiuni esențiale. Dar nu, sunt la foișor. România profundă, ediția ANP.
Întrebarea pe care ANP refuză să și-o pună
Întrebarea-cheie pentru directorul general nu este:
„Regionalizăm penitenciarele?”
Întrebarea este:
„Ce faceți cu foișoarele acelea care ne aruncă în secolul trecut?”
Până nu se răspunde clar la asta, orice discuție despre reformă este simplex PR ieftin. Regionalizarea, în forma în care e fluturată acum, e doar o încercare jalnică de a rezolva problemele secolului XXI cu unelte ruginite din secolul trecut. La fel și comasarea.
Gardurile rămân, foișoarele rămân, polițiștii rămân îngropați în posturi anacronice. Singurul lucru care pare să se miște cu adevărat este… harta colorată a ANP, redesenată periodic ca să pară că se muncește la „reformă”.
Până nu coborâm de pe harta de regionalizare în realitatea din foișoare, România va continua să aibă o Poliție Penitenciară „modernă” doar în powerpoint-uri. În teren, însă, rămânem ce-am fost și mai mult decât atât: „ăia de la penitenciare”, paznicii gardurilor din secolul trecut. (Irinel I.).
