Fanfara digitală: „Modernizăm Justiția”, dar cu cine, pentru cine?
În 25 mai 2026, Administrația Prezidențială a ieșit la rampă cu tamburul mare: a lansat „Parteneriatul pentru modernizarea sistemului judiciar”, având în centru platforma Just.AI Forum.
Prima ședință, din 21 mai 2026, a fost găzduită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și i-a adunat, disciplinat, pe toți marii vânători ai statului: DNA, DIICOT, IGPR, DGA, IGPF. Tema: cum băgăm inteligența artificială în urmărirea penală, ca să nu mai obosească oamenii cu cititul dosarelor.
Comunicatul Administrației Prezidențiale ne vinde povestea clasică: sistemul e sufocat, oamenii sunt puțini, dosarele multe, tehnologia e soluția, iar Just.AI Forum vine ca un aspirator magic de hârtii. Sună frumos, european, digital și eficient.
Numai că, citit cu atenție, textul acesta de PR de la Cotroceni e mai aproape de un prospect de medicament cu efecte adverse „necunoscute, dar grave” decât de o strategie de stat. Nu pentru că inteligența artificială în justiție ar fi, în sine, o idee proastă. Ci pentru că, așa cum este prezentată chiar de Administrația Prezidențială, ea înseamnă un lucru foarte simplu:
drepturile fundamentale ale celui acuzat sunt puse la subsol, la „alte mențiuni”, iar eficiența instituțională devine zeu unic și gelos.
Cine e la masă? Toți vânătorii. Cine lipsește? Vânatul.
Comunicatul prezidențial are un merit: este sincer prin omisiunile lui.
La masă sunt așezați, frumos, toți deținătorii de cătușe: DNA, DIICOT, IGPR, DGA, IGPF, PÎCCJ. Ministerul Public e citat cu extaz instituțional. Administrația Prezidențială își asumă rolul de „portavoce a sistemului judiciar”.
Dar lipsește cineva. Nu un detaliu, ci chiar cealaltă jumătate a oricărui proces penal:
– instanțele de judecată,
– inculpatul, suspectul, persoana cercetată,
– avocații, Baroul, Uniunea Națională a Barourilor, organizațiile pentru drepturi civile, Avocatul Poporului, orice formă de control independent al drepturilor fundamentale.
Cu alte cuvinte, s-a organizat un banchet al puterii penale fără ca „obiectul” puterii – cetățeanul pus sub urmărire – să fie măcar pomenit. Vânătorii au decis, între ei, ce arme noi își mai cumpără. Vânatul nu a fost invitat să-și dea cu părerea despre calibrul muniției.
Aceasta nu e o scăpare. Este o paradigmă:
modernizarea este gândită exclusiv din perspectiva puterii de anchetă, nu a dreptului care ar trebui să limiteze acea putere.
„Procurorul decide, nu mașina!” – slogan bun, problemă falsă
În comunicat, Administrația Prezidențială – sursa oficială a acestei narațiuni – se apără preventiv: ni se spune că „Inteligența Artificială va funcționa exclusiv ca un instrument de sprijin tehnic, decizia judiciară finală rămânând apanajul procurorului.”
Sună liniștitor. Până când îți amintești că nu trăim într-un manual de educație civică, ci într-o lume în care psihologia decizională și literatura juridică europeană au un nume foarte clar pentru situația asta:
„automation bias” – tendința decidentului uman de a crede că, dacă mașina a zis ceva, probabil are dreptate.
Aceeași Administrație Prezidențială recunoaște, în comunicat, riscul de „dependență cognitivă”. Știe despre el. Îl numește. Și apoi… nu propune niciun mecanism instituțional concret pentru a-l limita.
E ca și cum ai scrie pe ușa parchetului: „Atenție, pardoseală alunecoasă!” și apoi ai turna ulei.
Procurorul care vede un scor de risc ridicat generat de un algoritm nu pornește ancheta „liber și suveran”. Pornește deja cu un „adevăr probabil” servit de calculator: mașina a confirmat suspiciunea, restul e formalitate.
Decizia e a lui, dar direcția cognitivă e deja setată. Pamfletar vorbind: omul semnează, mașina gândește, statul aplaudă.
AI în patru felii: de la „ajutor inofensiv” la bombă juridică
Comunicatul prezidențial listează patru domenii în care AI va fi folosită în urmărirea penală:
- automatizarea activităților repetitive,
- analiza documentară,
- managementul probelor,
- transcrierea automată a declarațiilor.
Arată tehnic. Sună neutru. În realitate:
1. Analiza documentară și managementul probelor
Un algoritm decide ce intră și ce iese din câmpul vizual al anchetatorului. Selectează, ierarhizează, „curăță” zgomotul. Într-o lume reală, nu există AI perfectă, ci modele opace, comerciale, greu de auditat.
Dacă apărarea nu poate verifica logica de selecție, nu poate contesta modul în care o probă a ajuns sau nu în dosar.
Asta nu e doar un detaliu tehnic: este un atac direct la dreptul la un proces echitabil și la egalitatea armelor, consacrate de articolul 6 CEDO. Nu o spun pamfletarii, o spune jurisprudența europeană.
2. Transcrierea automată a declarațiilor
Pare cel mai „inofensiv” domeniu. Nu este. Niciun sistem de speech-to-text nu are acuratețe 100%. Cu atât mai puțin în fața accentelor regionale, dialectelor, ironiei, ambiguităților.
Dar procesul-verbal rezultat devine probă oficială. Întrebarea simplă, pe care comunicatul nu o atinge nici cu vârful tastaturii:
– cine răspunde juridic pentru greșeala algoritmului?
– cine verifică, cine semnează și cine răspunde când un „nu” dispare sau un „poate” devine „da”?
3. Automatizarea „muncilor repetitive”
În limbaj de PR, e „debirocratizare”. În practică, poate însemna:
– corelarea bazelor de date,
– identificarea de tipare comportamentale,
– profilarea persoanelor.
Iar aici intrăm direct în câmpul minat al AI Act (Regulamentul UE 2024/1689), sursă europeană expres citată în comunicat doar ca scut retoric:
– profilarea predictivă a comportamentelor infracționale exclusiv pe baza profilării este interzisă explicit de AI Act (în vigoare, la acest capitol, din 2 februarie 2025).
Adică: nu e voie să „ghicești” infractori din profiluri, chiar dacă pui după aceea un procuror să semneze.
Comunicatul de la Cotroceni spune „vom fi conformi cu AI Act”. Dar nu spune nimic despre: – sistem de management al riscurilor (Art. 9),
– guvernanța datelor (Art. 10),
– supraveghere umană efectivă (Art. 14),
– evaluare de impact asupra drepturilor fundamentale – FRIA (Art. 27).
FRIA nu apare nicăieri în comunicat. Nici vreo intenție de a o face. Nici numele vreunei autorități competente de supraveghere. ANSPDCP – autoritatea națională în materie de date personale în aplicarea legii – lipsește complet din peisaj.
Pe scurt: AI Act e invocat ca decor, nu ca obligație.
„Coșul digital comun”: când toate datele penale ajung într-un singur butoi
Comunicatul Administrației Prezidențiale mai aruncă o formulă care ar trebui să înghețe sângele oricărui jurist:
viitoarele soluții tehnice „vor fi compatibile și comune pentru toate structurile implicate în activitatea de urmărire penală”.
Tradus: o infrastructură digitală unificată între DNA, DIICOT, IGPR, DGA, IGPF. Un „coș digital comun”, după chiar expresia din document.
Din perspectiva Directivei (UE) 2016/680, adică legea europeană specială pentru date prelucrate în scopuri penale, întrebările sunt elementare, dar mortale pentru liniștea instituțională:
- Cine este operatorul de date?
- Cum se previne accesul încrucișat abuziv între structuri cu mandate diferite?
- Ce se întâmplă cu datele persoanelor față de care urmărirea penală a încetat sau au fost achitate?
- Cine garantează ștergerea lor efectivă?
Datele din dosarele penale sunt probabil cele mai sensibile date personale ale unui individ. A le arunca într-un „coș comun” fără o arhitectură juridică și tehnică clară înseamnă:
nu modernizare, ci o vulnerabilitate structurală monumentală.
Cotroceniul, noul sediu operativ al urmăririi penale?
Și acum, partea cea mai bizară, deși prezentată de Administrația Prezidențială ca perfect normală: ce caută, constituțional, Președintele României în centrul coordonării unui grup de lucru operațional al organelor de urmărire penală?
Constituția spune limpede: Ministerul Public se află sub autoritatea Ministerului Justiției, cu independență operațională. Administrația Prezidențială nu are atribuții de coordonare a parchetelor sau a structurilor de poliție judiciară.
Comunicatul ne asigură, cu o candoare stupefiantă, că rolul Cotroceniului este doar „observator și de sprijin, acționând ca portavoce a sistemului judiciar”.
Numai că „portavocea” aceasta:
- convoacă reuniunile,
- stabilește agenda,
- emite comunicatele,
- definește public discursul.
Adică exact ce face, în orice structură, un coordonator de facto.
Întrebarea nu este dacă Nicușor Dan are sau nu reputație de integritate – sursa textului inițial însuși recunoaște că intenția poate fi nobilă. Întrebarea este alta, brutal de simplă:
prin ce mecanism juridic Administrația Prezidențială își aroga rolul de organizator al viitoarei infrastructuri algoritmice a urmăririi penale?
Statul de drept nu funcționează pe „stați liniștiți, e un om serios”. Funcționează pe separația puterilor și pe limite clare ale fiecăruia. Azi, parteneriat pentru modernizare; mâine, precedent pentru amestecul informal al Cotroceniului în zona operativă a urmăririi penale.
Asta ar avea nevoie de o dezbatere publică serioasă, nu de o casetă de presă cu ton de broșură promoțională.
Unde ar arăta „modern” o adevărată modernizare?
Pamfletul poate mușca, dar argumentul rămâne: modernizarea digitală a justiției este necesară. România are nevoie disperată de debirocratizare, interoperabilitate, sisteme inteligente. Dar:
– evaluarea de impact asupra drepturilor fundamentale (FRIA) trebuie făcută înainte de implementare, cu ANSPDCP și organizații independente pentru drepturile civile la masă;
– Baroul și reprezentanții apărării trebuie să fie parte a grupului de lucru, nu decor adus după ce algoritmii sunt gata;
– trebuie un mecanism clar de contestare judiciară a probelor obținute sau filtrate cu sprijin AI, la dispoziția inculpatului și a avocatului său;
– arhitectura de date trebuie să conțină separare strictă pe mandate și proceduri solide de ștergere a datelor persoanelor nevinovate;
– este nevoie de modificări explicite în Codul de Procedură Penală pentru a transpune obligațiile AI Act în domeniul penal, nu de formule vagi cu „respectăm legislația europeană”.
Altfel spus: nu dai unui stat cu probleme cronice de abuzuri în zona penală o sabie inteligentă, sperând că o va folosi ca bețișor pentru deschis scrisori.
Entuziasm algoritmic, tăcere constituțională
Ceea ce irită, dincolo de detalii tehnice, este nota de extaz cu care Administrația Prezidențială – sursa oficială a întregului concept Just.AI Forum – prezintă algoritmizarea urmăririi penale ca pe o inevitabilitate luminoasă.
Sistemul judiciar are, în mod real, probleme grave:
– supraîncărcare,
– lentoare,
– birocrație paralizantă.
Dar răspunsul nu poate fi: „mai multă putere de anchetă, mai puține întrebări”.
Un stat de drept sănătos nu pornește de la „cum eficientizăm mecanismul de acuzare?”, ci de la „cum protejăm persoana de eventualele abuzuri ale acuzării, mai ales când îi dăm jucării noi, puternice și opace?”
Administrația Prezidențială a ales să deschidă conversația despre eficiență.
Conversația cu adevărat necesară este, însă, despre limite.
Până când aceasta nu are loc – cu toți actorii la masă, nu doar cu vânătorii – Just.AI Forum nu arată ca o modernizare, ci ca un experiment de urmărire penală algoritmică făcut pe cetățean, cu manualul de drepturi fundamentale folosit pe post de suport pentru laptop. (Cristina T.).
