Într-o Românie în care fiecare zi aduce noi lovituri pentru drepturile angajaților publici, polițiștii de penitenciare se pregătesc de un dezastru financiar. Cu pensiile militare și norma de hrană aflate pe lista neagră a politicienilor, te-ai aștepta ca liderii sindicali să sune alarma și să mobilizeze armatele de cotizanți. Dar nu! În plin asalt asupra bugetelor personale, două federații sindicale par să fi decis că prioritățile sunt… altundeva. Unii se bat cu „turcii” imaginari, alții cu „DPCT”-ul fantomatic, în timp ce inamicul real își face de cap, atacând chiar la temelia sectorului de apărare, ordine publică și securitate națională. O farsă tragică, demnă de cele mai sumbre piese de teatru absurd!
Magistrații, sacrificiul inaugural: Urmează pensiile militare la abator!
Nu mai este un secret pentru nimeni. După ce pensiile magistraților au fost „executate” cu o nonșalanță de măcelar, se pregătește terenul pentru următorul capitol din macelăria bugetară: pensiile militare. Și, să nu ne facem iluzii, odată deschisă cutia Pandorei, vor urma salariile, sporurile și chiar biata normă de hrană. Aceasta este linia frontului, dragi „strategi” sindicali! Nu poveștile despre fugari și nici fantasmele despre accesul la rețele informatice, oricât de savuroase ar fi ele la o bere, nu acestea sunt bătăliile de purtat acum. Există, desigur, probleme secundare, dar momentul le-a transformat în nimic altceva decât praf în ochi.
Sindicalismul, o armă personală în mâinile gladiatorilor de club!
Cine mai are nevoie de mobilizare și luptă pentru drepturi salariale, când puterea sindicală poate fi folosită ca o armă de clică sau de familie, pentru răfuieli și interese meschine? Se vorbește, în șoaptă, dar suficient de tare pentru a fi auzit de orice ureche atentă, despre „mutări în interesul serviciului” care, în realitate, costă între 2.000 și 3.000 de euro, o sumă plătită, evident, de „pilosul” dornic de ascensiune. Apoi, mai avem „împuternicirile” liderilor de sindicat în funcții de top management – directori și adjuncți de penitenciare – o metodă elegantă de a controla, prin teroare și intimidare, masele de cotizanți transformați în simple cifre. În tot acest balet grotesc, sindicatele își pun ochelari de cal, orbește, în fața atacului sistematic al unei guvernări ticăloase la drepturile polițiștilor de penitenciare. Potrivit unei analize interne, în loc să se concentreze pe asediu, aceeași energie sindicală e consumată pe răzbunări personale și teme secundare. O deturnare periculoasă a misiunii, o pată neagră pe blazon. Dar membrii văd, iar ticăloșia, se zice, va fi decontată!
„Turcul” și „DPCT”: Fantasmele care salvează bugetele politice!
Suntem siguri că „tunurile sindicale” încărcate cu muniție despre „turcul fugar” sau despre „DPCT-ul și accesul la rețelele informatice” sunt subiecte fascinante. Dar pot ele să mai aștepte? Când pensiile sunt pe cale să fie eviscerate, iar salariile amenințate, aceste „bătălii” par niște jocuri de copii, niște circ ieftin menit să distragă atenția. Prioritatea este clară, strigă vocile critice din sistem: salariile polițiștilor de penitenciare, pensiile militare și condițiile decente de muncă. Legea pensiilor este în pericol iminent de a fi modificată, precedentul magistraților stând ca o ghilotină deasupra capetelor tuturor. S-a arătat că „se poate cu ei”, iar acum vor avea curaj și cu noi. Cine nu vede această succesiune infernală de pași ignoră realitatea cu bună știință. Lăsați, fraților, „turcii” și „burcii”! Apucați-vă de sindicalism adevărat, dacă mai știți ce înseamnă!
Când veți schimba armele personale pe armele luptei reale?
Ați transformat conflictul personal în strategie sindicală. Ați confundat agenda proprie, plină de meschinării și invidii, cu interesul colectiv, vital pentru mii de oameni. În timp ce voi vă autosatisfaceți cu dueluri personale și răfuieli demne de o curte de școală, guvernarea își face treaba metodic: taie, modifică și restructurează drepturile polițiștilor de penitenciare. Nu „turcul” fugar este prioritatea. Nu DPCT este pericolul imediat pentru cotizanți. Pericolul este tentativa de violare a drepturilor salariale și de restructurare a regimului pensiilor militare, o lovitură sub centură care va afecta mii de familii.
Avertismentul final: Când cățeii latră, dulăii (și drepturile) mor!
Lăsați răzbunările și plățile de polițe pentru o altă viață! Concentrați-vă pe ceea ce contează cu adevărat! Dacă nu sunteți capabili să mutați tunurile sindicale către adevărata țintă, riscați să rămâneți niște lideri penibili, fără armată, cu insignele lustruite și portofelele personale pline, dar cu cotizanții în sapă de lemn. „Burcu” nu va cădea pentru că ați inventat voi un dușman convenabil, un personaj care, în realitate, se luptă cu o corupție din sistemul penitenciar pe care voi ați tolerat-o cu grație ani la rând. Nu mor dulăii când vor cățeii, dar, se pare, în sindicalismul românesc, cățeii reușesc să omoare orice urmă de decență și luptă onestă. Treziți-vă, înainte să vă treziți fără nimic! (Cerasela N.).
