Scena politică românească, mereu plină de surprize (sau de confirmări ale lipsei de surprize, depinde de cinismul fiecăruia), a mai oferit o perlă rară, demnă de analele gafelor monumentale. Un social-democrat de frunte, cu pretenții de strateg și fin cunoscător al mecanismelor statului, a reușit performanța de a transforma drama Holocaustului într-o… analogie de birou. Radu Oprea, Secretarul General al Guvernului și specialist în eschive verbale, a pus pe jar spiritele după o declarație care a șocat până și pe cei mai obișnuiți cu delirurile politice autohtone. Scandalul, condimentat cu o cerere fermă de demisie din partea liberalului Alexandru Muraru, amenință să transforme România într-un subiect de batjocură internațională. Dar să o luăm cu calm, căci penibilul necesită o analiză detaliată.
Când „tăierile” sunt la fel de sensibile ca un lagăr de exterminare: Oprea, „matematicianul” Holocaustului
Totul a pornit, potrivit unei înregistrări publicate de HotNews, de la o întrebare banală despre reducerile de posturi la SGG. În loc să răspundă cu cifre sau cu promisiuni de eficiență, domnul Radu Oprea a livrat o replică demnă de un manual de „cum să nu vorbești despre Holocaust”: „Eu nu tai. Oamenii au fost numere doar la Auschwitz. Au plecat fără scandal, găsesc formule. Nu lucrez pe statistică. Oamenii nu sunt costuri”.
O comparație mai mult decât nefericită, o echivalare scandaloasă între o reorganizare administrativă și una dintre cele mai negre pagini ale istoriei umanității. Asta da, perspicacitate! Să transformi victimele nazismului în simpli „numere” pentru a-ți justifica… inerția sau, mai rău, incompetența managerială. Domnul Oprea a demonstrat nu doar o lipsă crasă de tact, ci și o perversiune a limbajului care frizează abjecția.
Scuze cu limbă de moarte… sau de politician?
Imediat ce valul de indignare a început să crească, domnul Oprea, expert în arta piruetelor politice, a sărit, firesc, în salvarea propriei imagini. „Am rostit niște cuvinte care au fost interpretate greșit. Dacă ele au trezit prietenilor mei evrei din România, din Israel sau de oriunde din lume amintiri dureroase, îmi cer scuze”, a declarat Secretarul General al Guvernului.
Adică, nu e vina lui că a zis, e vina noastră că am înțeles. O scuză clasică de politician prins cu ocaua mică: nu îmi cer scuze pentru ce am spus, ci pentru cum a fost interpretat de proștii de voi. Că doar nu o fi domnul Oprea analfabet funcțional să nu înțeleagă gravitatea propriei comparații! Sau poate e doar un caz de „analfabetism istoric”, cum ar spune mai plastic Alexandru Muraru, lider PNL Iași, care a și cerut, de altfel, demisia de urgență a „maestrului” retoricii. Potrivit declarațiilor sale, Muraru consideră că declarația lui Oprea este „lipsită de onoare” și că „minte cu nerușinare în ciuda unor probe audio indubitabile”.
Liberalii la atac: „Afară cu Oprea, să nu ne facem de râs în lume!”
Nu a durat mult până când indignarea a atins coardele sensibile ale alianței politice. Alexandru Muraru, liderul PNL Iași, s-a erijat în purtătorul de stindard al decenței, lansând un „apel direct către dl Sorin Grindeanu” și PSD-ul în ansamblul său, pentru a-i retrage sprijinul politic lui Oprea. Motivul? Evitarea unui „scandal internațional” și a rușinii de a avea un demnitar care „relativizează Holocaustul și încurajează acest narativ pe viitor”. E de înțeles. Cine vrea ca România să fie asociată cu derapaje istorice de o asemenea anvergură, mai ales într-un context internațional sensibil?
Muraru nu s-a oprit aici, acuzându-l pe Oprea că „dă dovadă și de lipsă profundă de educație când spune că Holocaustul e despre cifre”, invitându-l, ironic, la o „fugă” prin Muzeul Holocaustului din Washington sau la Yad Vashem. Poate acolo, printre milioanele de mărturii, cifrele ar căpăta o altă semnificație pentru domnul Secretar General. Poate ar înțelege că victimele nu sunt „costuri” și că istoria nu e un banc de spart la o discuție cu un jurnalist.
Reforma, cu fundul în două luntri și capul în nisipul istoriei
Picanteria e că, dincolo de gafa monumentală, se ascunde și un sâmbure de ipocrizie demnă de o farsă shakespeariană. Același Radu Oprea, care acum nu vrea ca „oamenii să fie numere”, este acuzat că blochează o reformă esențială în Guvern. Mihai Jurca, șeful Cancelariei prim-ministrului, a dezvăluit că reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, care vizează o reducere de posturi (de la 176 la 105, cu economii substanțiale!), este blocată tocmai de… Secretarul General al Guvernului. Conform comunicatului Cancelariei, această reorganizare nu a putut fi implementată deoarece „se așteaptă semnarea proiectului de reorganizare de către Secretarul General al Guvernului”.
Adică, domnul Oprea nu taie, nu vrea ca oamenii să fie numere, dar nici nu semnează tăierile propuse de alții. O situație care îl transformă pe „maestrul” comparațiilor istorice într-un obstacol în calea eficientizării. Alexandru Muraru, fără să se ferească de limbaj direct, l-a catalogat pe Oprea drept „un politruc plin de interese personale căruia nu-i pasă de banul public”, invocând chiar și „scandaluri despre spălări de bani, DIICOT și ceea ce știe să facă mai bine: abuz în declarații și escrocherii în viață”. Când e vorba de „interese” și „politruci”, se pare că „numerele” capătă brusc o importanță strategică, nu-i așa?
Epilog: Oprea acasă, bunul simț la Guvern?
În concluzie, episodul „Oprea la Auschwitz” nu e doar o simplă gafă de politician obosit sau neinspirat. Este un simptom al unei boli mai profunde a clasei politice românești: ignoranța istorică, cinismul în fața suferinței umane și, mai ales, lipsa de asumare. Când un demnitar de rang înalt își permite să relativizeze Holocaustul pentru a-și acoperi inerția sau pentru a eluda responsabilitatea, nu mai e vorba de o simplă eroare, ci de o pată pe obrazul întregii națiuni. Muraru are dreptate: „fiecare minut în plus pe funcție încurajează relativizarea Holocaustului”. Iar dacă Radu Oprea chiar crede că „oamenii nu sunt costuri”, ar putea începe prin a nu mai costa bugetul statului, pe care îl blochează cu bună știință. Demisia ar fi, în acest caz, nu doar o reparație morală, ci și o eficientizare bugetară. O singură întrebare rămâne: va avea PSD-ul curajul să facă curățenie, sau va prefera să-l păstreze pe „istoricul” Oprea, riscând o rușine internațională de proporții? (Cerasela N.).
