Ministerul Afacerilor Interne, această instituție-mamut care ar trebui să ne garanteze siguranța, pare să fi intrat într-o fază avansată de autodistrugere controlată. Sau, mai degrabă, incontrolabilă. Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă, dezvăluind o „hemoragie” dramatică de polițiști cu experiență, acești „dinozauri” ai sistemului care, culmea, au ajuns o „specie rară”. Se pare că în România, în loc să apreciem și să păstrăm expertiza, preferăm să o alungăm cu declarații populiste și cu o politică de resurse umane demnă de un manual de „cum să îți demolezi singur instituția”.
Politicienii, experți în „pensionat” personal cu gura!
Cine s-ar fi gândit că cel mai eficient program de „optimizare” a personalului din MAI nu e o reformă coerentă, ci o serie de microfoane deschise și guri slobode? Conform Sindicatului Europol, „declarațiile populiste ale politicienilor nu fac decât să mai „pensioneze” câteva sute de colegi”. Așadar, dacă vrei să scapi de profesioniștii cu vechime, nu e nevoie de legi clare, de negocieri sau de strategii pe termen lung. E suficient ca un domn ministru, prim-ministru sau chiar președinte să deschidă gura și să sugereze vag că „s-ar putea modifica” ceva legat de pensii. Panica intră la pensie, iar expertiza iese pe ușa din spate.
Așa cum o ilustrează o conversație internă, un polițist exasperat, care voia să mai rămână, a depus deja raportul de pensie: „Prea târziu. În lipsa de o informație oficială, am depus raport de pensie”. Motivul? „Au fost prea multe declarații politice (apărare, prim ministru, președinte) care lăsau să se înțeleagă că se va modifica.” E trist, e ridicol, e tipic românesc.
Generația „prăpastiei”: De la maestru la Ucenic, via vacanță forțată
Sindicatul Europol nu se sfiește să numească lucrurile pe nume: ultimii 15 ani au fost „cea mai catastrofală politică de resurse umane”. Rezultatul? O „prăpastie” uriașă între nou-veniți și cei cu experiență. Imaginați-vă: tineri entuziaști, plini de zel, dar fără experiență, ar trebui să învețe meserie de la „bătrânii” sistemului. Dar cine să-i mai învețe, când „bătrânii” sunt alungați, cu mic cu mare, la pescuit sau la jocuri de cărți?
Sistemul, așa cum afirmă și polițistul din discuția internă, „nu știe să își motiveze și să îi asigure de siguranța și predictibilitate, oamenii maturi cu experiență, atunci nu are nevoie de ei”. Asta da, logică! De ce să ai experiență când poți să ai… lipsă de experiență și o factură mai mică la buget?
Când reducerea cheltuielilor devine prioritatea supremă, Nu siguranța cetățeanului
Exemplul „Gheorghe” (un nume generic pentru sutele de profesioniști) este elocvent. Un polițist care voia să mai rămână, a fost „pensionat” de declarațiile „inconștiente” ale lui Radu Miruță, ministrul apărării naționale (și probabil nu doar ale lui). Este uimitor cum politicienii reușesc să taie în carne vie, în profesionalism și în siguranța cetățeanului, sub pretextul „reducerii cheltuielilor”.
Polițistul din conversația noastră o spune direct, cu amărăciune: „Scârbe….. Oameni politici care nu au nici cel mai interes să țină oameni în sistem. Privesc doar reducerea cheltuielilor”. Ei bine, domnilor politicieni, felicitări! Ați reușit performanța de a transforma MAI într-un soi de bancă de economii, unde principala grijă e să nu se cheltuie prea mult, nu să se facă treabă. Siguranța națională și publică e un moft, o fiță burgheză. Când o să ajungem să ne apărăm singuri de infractori, o să fie și mai ieftin!
Epilog: Sistemul autonom, pe cont propriu și fără călăuze
În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept că ne apără, sistemul de ordine publică este lăsat să se descurce singur, fără călăuze, fără mentori și cu o mână de începători. Când „Gheorghe” și miile de „Gheorghe” pleacă la pensie, cine mai stinge luminile? Cine mai prinde hoții? Cine mai asigură ordinea? Răspunsul e simplu: nimeni, sau o armată de tineri neexperimentați, supraîncărcați și demotivați, care, la rândul lor, vor ajunge „specia rară” de peste 15 ani, gata să fie alungată de un nou val de declarații „inconștiente”.
Sindicatul Europol încearcă să oprească această „hemoragie”, dar cum poți opri un politician care e mai dornic să se afișeze la televizor decât să gândească o strategie pe termen lung? Poate că singura soluție este să-i pensionăm pe politicieni și să lăsăm sistemul să se organizeze singur. Sau, mai simplu, să așteptăm ca experiența să devină atât de rară încât să fie listată la bursă, poate atunci politicienii o vor aprecia la adevărata ei valoare, adică… la bani. (Cerasela N.).
