București/Iași, pe malul mlaștinei (juridice)! Într-o Românie în care justiția se împarte între catedre universitare și dosare prăfuite, Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul ridică o întrebare fundamentală, dar și teribil de usturătoare: „Diferența între teoreticieni și practicieni ai dreptului este că unii sunt filozofi ai dreptului iar alții încearcă să rezolve cu dreptul, situațiile cu care se confruntă în viața reală.” Adică, unii meditează pe vârful muntelui, în timp ce alții… se zbat în mlaștină. Problema apare când „filozofii” coboară și, în loc să aducă lumină, încep să amestece noroiul, transformând adevărul în minciună cu antet oficial!
De la „mlaștina vieții” la minciuna oficială: Cazul „Josanu” dă clasa la „fals intelectual”
Emil Pascut, cel care se laudă că-și extrage observațiile juridice direct din „mlastina vieții” – adică din practica dură, nu din eterul teoretic – ne servește azi un caz șocant, o veritabilă lecție despre cum instituțiile statului, reprezentate de funcționari publici, pot (și, se pare, o fac) să jongleze cu adevărul, direct sub nasul justiției. Subiectul fierbinte, reaprins în mintea lui Pascut „din nou, azi”, este unul de-a dreptul exploziv: Poate o întâmpinare întocmită de consilieri juridici (polițiști) din unitățile de poliție, să fie obiectul infracțiunii de fals intelectual?
IGPR, maestrul falsului (intelectual) cu acte în regula (cică!)
Răspunsul la întrebarea lui Pascut pare să vină, strigând, chiar din dosarul 4103, ce se judecă la Iași, având ca obiect a doua destituire disciplinară a lui Vitalie Josanu. Aici, „instituția supremă”, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), ne demonstrează, cu o nonșalanță demnă de o dramă absurdă, cum se fabrică minciuna cu ștampilă.
Conform Sindicatului Diamantul, în fața instanței, IGPR a depus o întâmpinare în care „se afirmă mincinos că i s-ar fi comunicat lui Vitalie [Josanu], a doua dispoziție de destituire (…) mai înainte de ruperea raportului de serviciu ca efect al definitivarii primei destituiri”. Culmea tupeului, se adaugă afirmația că ar exista un „proces verbal doveditor din 16.04.2025” (da, ați citit bine, 2025, o mică eroare de tastare, sau o minciună atât de crasă încât călătorește în timp?), pe care reprezentanții IGPR îl „anexează” la întâmpinare. Problema? „Procesul verbal nu a fost atașat la întâmpinare pentru simplul motiv că el nu există.” Adică, o minciună fără acoperire, servită rece în fața judecătorilor!
Când „inscrisul oficial” devine recuzită pentru infracțiuni: Art. 178 Cod Penal, un ghid pentru „falsificatori”
Emil Pascut, cu o precizie chirurgicală, ne reamintește definiția Art. 178 Cod Penal privind „înscrisul oficial”: „orice înscris care emană de la o persoană juridică (…) ori de la o persoană fizică (…)”. Iar o întâmpinare semnată de consilieri juridici din MAI, IGPR sau IPJ îndeplinește, conform expertului, toate condițiile: emană de la o instituție publică, e întocmită de funcționari publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu și atestă „fapte și împrejurări cu privire la situația de fapt din litigiu”.
Așadar, așa cum „dezvăluie Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul”, „întâmpinarea IGPR cu afirmații false este produsul intelectual al celor trei ‘falsificatori’ din foto 2, toți funcționari publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu”. Printre aceștia, se remarcă un personaj aparte: „șeful arestului, imputernicit șef la juridic ‘doar’ din anul 2021”. Un cocktail exploziv de incompetență, tupeu și, posibil, infracțiune!
Justiția oarbă? Nu chiar: Instanța a văzut, IGPR-ul a „ascuns”
În această farsă judiciară, speranța vine de unde te aștepți mai puțin: din sala de judecată. Instanța din dosarul 4103, sesizată și conștientă de mascaradă, a înțeles că „pârâții au ascuns înscrisuri importante ale cercetării disciplinare care nu au fost depuse conform legii, la dosarul judecății”. Un nou termen a fost dat, prelungind agonia, dar și scoțând la lumină gunoiul sub preș.
Și ca tacâmul să fie complet, drama lui Vitalie Josanu este presărată cu alte abuzuri. După cum subliniază Pascut, Josanu a fost lăsat să muncească „șapte zile ca un prost” după ce raportul său de muncă încetase deja, fără să fie anunțat. Evident, nici plătit pentru acele zile. O plângere penală pentru asta e deja în derulare.
Concluzie: Cine e (in)competent, de fapt?
Când teoreticienii se transformă în practicieni ai falsului, iar instituții întregi devin fabrici de minciuni oficiale, ce mai rămâne din Justiție? Întrebarea lui Emil Pascut, despre falsul intelectual, nu este doar una juridică, ci un strigăt de revoltă. Este un apel la responsabilitate într-un sistem unde un „șef de arest” ajunge „șef la juridic”, iar IGPR-ul își permite să mintă sub jurământ (sau sub antet). Mlaștina vieții e plină de mizerie, dar uneori, din ea, se ridică adevăruri incomode, care amenință să scufunde „filozofii” pe propriile lor hârtii falsificate. Poate că e timpul ca „filozofii” să coboare de pe munte, dar nu pentru a manipula, ci pentru a curăța mlaștina. Sau, mai bine, să rămână pe munte, iar mlaștina să fie curățată de profesioniști adevărați. (Cristina T.).
