Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie
În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid are o poveste și fiecare cheie ruginie ascunde o mică dramă, există o structură-cheie, „ochiul și timpanul” sistemului: Direcția de Prevenire a Criminalității și Terorismului (DPCT), supranumită cu drag „doișiunsfert”-ul de pârnaie. Ar trebui să fie avangarda inteligenței penitenciare, scutul contra haosului, dar, se pare că la Penitenciarul Giurgiu, „spionii” au rămas fără baterii, iar secretele sunt păzite cu sfințenie… de chiar cei care ar trebui să le dezvăluie. Un mail anonim, trimis către Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), aruncă o lumină proastă asupra funcționării „mecanismelor de control intern”, transformând o structură strategică într-o glumă pe bani publici.
„Șpionii” de pârnaie: Când misiunea e să nu vedeți, să n-auziți, să nu vă gândiți!
DPCT Giurgiu, o entitate cu un rol vital, ar trebui să culeagă date, să analizeze riscurile și să sufle în cască conducerii despre orice disfuncționalitate. Pe hârtie, e simplu: se adună informații, se previn probleme, se asigură siguranța. În realitate, așa cum sugerează surse sindicale, raportat la „multiplele situații problematice existente în unitate”, concluzia e clară: acest birou funcționează la fel de bine ca o alarmă de incendiu cu senzorul de fum acoperit de pânze de păianjen. Informațiile relevante nu ajung la director, sau dacă ajung, par să se evapore subit, ca o șoaptă în vânt. Ce-i drept, FSANP ne asigură că acum ANP-ul n-are de recompensat vreun „criminal de polițiști” – că „flăcăul favorit” al șefilor s-a „tulit” în Turcia – așa că, poate, vor găsi timp să se ocupe și de problemele reale.
Operațiunea „Orzan pleacă, Mocanu vine”: Când examenul e verbal, iar criteriul, divin!
Misterul ineficienței DPCT Giurgiu pare să aibă o rădăcină adâncă, chiar în inima structurii: postul de șef. După pensionarea respectatului „profesionist integru” Orzan, funcția a rămas vacantă pentru o „perioadă foarte scurtă” – cât să se răcească scaunul. Apoi, a intrat în scenă domnul Mocanu Ionuț, un fost agent de secție, promovat șef de secție la Jilava și transferat la Giurgiu. Și aici începe partea comică (sau tragică?): funcția de șef de secție i-a fost „echivalată” cu cea de șef de birou.
Iar cum se face o astfel de „echivalare” în sistemul penitenciar românesc? Simplu: cu un examen susținut exclusiv verbal! Da, ați citit bine! Fără probe scrise, fără criterii transparente, fără o „competiție reală”. O comisie formată din „ofițeri ai Direcției Prevenirea Criminalității, fără funcții de conducere, trimiși special pentru această procedură”, l-a audiat pe domnul Mocanu. Probabil au fost impresionați de elocvența sa, de poezia cu care a descris riscurile penitenciare sau de talentul de a le povesti ce „nu” ar trebui să știe șefii. Cert e că, în urma acestei „evaluări” de stand-up comedy administrativ, domnul Mocanu a fost numit șef. O dovadă că, în România, vorba-dulce mult aduce… mai ales un post călduț!
Efectul domino al incompetenței: Problemele persistă, sefii dorm, bugetul curge (sau se scurge?)
Cu un șef numit prin „conversație strategică”, nu e de mirare că „percepția” generală e că domnul Mocanu desfășoară activități „care nu corespund rolului esențial al structurii”. Adică, în loc să informeze, se pare că tace. În loc să prevină, se pare că asistă. „În caz contrar”, subliniază sursa anonimă a FSANP, „o parte dintre problemele interne cunoscute nu ar fi persistat sau s-ar fi repetat, întrucât ar fi putut fi prevenite sau stopate la timp.”
Așa se face că Penitenciarul Giurgiu continuă să fie un teren fertil pentru „situații problematice”, în timp ce „ochiul și timpanul” instituției pare să fie în modul „stand-by” permanent. E ca și cum ai avea o mașină cu pilot automat, dar ai uitat să-i pui benzină și să-i conectezi senzorii. Rezultatul? Haos pe drum, iar noi, contribuabilii, plătim drumul.
Misterul informațiilor dispărute: Oare chiar vrea cineva să stie ce se intâmplă acolo?
Având în vedere „importanța strategică” a DPCT, cu atribuții de independență față de influența conducerii, modul de ocupare a funcției la Giurgiu ridică semne de întrebare nu doar serioase, ci de-a dreptul comice. E o farsă administrativă, unde siguranța și legalitatea par să fie sacrificate pe altarul unor promovări dubioase.
FSANP solicită ferm conducerii ANP și structurii centrale a DPCT să analizeze cu „maximă seriozitate” aceste aspecte. Noi, însă, ne întrebăm: oare vor fi șefii ANP la fel de „verbali” în a verifica, precum a fost domnul Mocanu la „examen”? Sau vor prefera, conform tradiției, să lase „spionii fără baterie” să-și vadă de treabă… adică de nimic? Rămâne de văzut dacă luminile se vor aprinde vreodată la Giurgiu sau dacă „ochiul și timpanul” penitenciarului va rămâne un orologiu stricat, plătind ore suplimentare pentru liniștea… generală. (Cerasela N.).
