Emoțiile curg, sângele la fel, dar siguranța publică? Aia curge, probabil, prin birourile încălzite ale înalților comandanți. Un bărbat de 36 de ani a zăcut fără suflare pe străzile Sibiului, victima unei răfuieli violente între familii, un „incident” – conform vocilor oficiale – care miroase a eșec sistemic de la o poștă. Sindicatul Europol trage semnalul de alarmă, dar cine s-o audă când urechile sunt pline de șoaptele rapoartelor cosmetizate? Nu e un simplu ghinion, stimabililor. E o tragedie cu repetiție, o oglindă spartă a unui sistem care refuză să vadă realitatea din teren.
Filtrul fantomă și vânătoarea de zmei
De luni de zile, în localitatea cu pricina, spiritele încinse ale polițiștilor din stradă sunt blocate într-o farsă națională: filtre permanente. De ce? Pentru a-l prinde pe „periculosul” ucigaș, Emil Gânj. O decizie managerială strălucită, luată, probabil, la o cafea rece, fără nicio analiză reală a riscurilor. Rezultate operative? Niciunul, evident. Aceste filtre, mai eficiente în a prinde răceală decât infractori, sunt o dovadă vie că unii șefi încă trăiesc în logica „să dăm bine la televizor”, în timp ce realitatea de pe teren îi dă cu capul de asfalt. Zeci de ore de muncă aruncate la coș, resurse risipite, și un criminal încă liber. Bravo, Poliția Română! Ați reușit să transformați o misiune serioasă într-o vânătoare de zmei, unde singurii care se plictisesc sunt polițiștii.
Apelul 112: De la urgent la urgent impușcat
În timp ce o parte din efective își exersează statul la semafor, restul țării arde. Mediul rural? Un cimitir al siguranței publice, unde patrulele sunt la fel de rare ca o zi fără ploaie. Dosarele se adună în teancuri pe birourile prăfuite, timpii de reacție cresc exponențial – probabil până când victimele își pot rezolva singure problemele, sau măcar își pot scrie testamentul. Echipajele rămase sunt suprasolicitate, alergând dintr-o parte într-alta ca niște găini fără cap, doar pentru a „acoperi apelurile 112”. Nu e vina polițiștilor, nicidecum! Ei sunt pionii sacrificați într-un joc murdar, orchestrat de la înălțimea scaunelor de birou. Ei sunt cei care ajung la un apel de violență domestică, după ce au predat lecții de circulație, iar apoi fug la o spargere, cu motorul scârțâind de oboseală.
Jupânii din birou și strategia „să dăm bine la București”
Acest circ penibil nu e o eroare, ci un modus operandi. Rezultatul pasivității și al lipsei crase de asumare a celor cocoțați în funcții de conducere. Ei sunt „maeștrii” măsurilor formale, a bifării activității, a programului de lucru de 8 ore impus doar pentru a „face pe plac” șefilor de la București, ignorând cu grație criza de personal. Muta responsabilitatea dintr-o structură în alta, ca la un meci de tenis defect, fără soluții reale, fără implicare. Pentru ei, siguranța publică e o rubrică în raport, nu o realitate tragică ce se desfășoară sub ochii noștri. Când polițiștii rutieri ajung să gestioneze violența domestică, când un singur echipaj aleargă la zeci de intervenții într-o noapte, și când comune întregi rămân fără patrule, nu mai vorbim despre prevenție, ci despre o improvizație grotescă, menită doar să ascundă mizeria de sub preș.
Prevenție? Ce-i aia?
Prevenția e un cuvânt exotic, aproape uitat în vocabularul Poliției Române. Acum, totul e „pompierism” – intervenim abia după ce a ars, după ce s-a întâmplat ireparabilul, după ce un om zace mort pe stradă. Conducerea trebuie să răspundă! Nu cu statistici cosmetizate, nu cu rapoarte mincinoase, ci pentru realitatea cruntă din teren. Siguranța publică nu se construiește din birou, cu spatele la realitate și cu ordine absurde. Ea se clădește cu organizare, cu responsabilitate și, mai ales, cu respect față de munca reală, adesea ingrată și periculoasă, a polițiștilor din stradă. Altfel, Sibiu nu va fi decât începutul unui lung șir de „incidente” pe care „filtrele fantomă” nu le vor putea opri. (Cerasela N.).
