E o moștenire toxică, o relicvă absurdă a timpurilor apuse, și totuși, în România anului de grație 2026, funcționează perfect: sistemul sovietic de sport de stat, reînviat și adaptat nevoilor de… pensie specială! Sindicatul Diamantul trage un semnal de alarmă, dezvăluind un mecanism de-a dreptul scandolos, unde banul public, destinat siguranței noastre, este deturnat pentru a finanța cariere sportive „sub acoperire” și, mai ales, pentru a crea polițiști și militari de carton.
De la campion mondial la… Subcomisar de birou (sportiv)!
Luăm ca exemplu recent cazul lui Mihai Donisan, un nume important în istoria atletismului românesc, un participant la Campionate Mondiale și Europene la săritura în înălțime. Omul a făcut performanță, a adus medalii, bravo lui! Numai că, potrivit unei relatări de pe Sport.ro, Domnul Donisan nu este doar un fost atlet, ci și, atenție, subcomisar de poliție la CS Dinamo. Și cum a ajuns aici? Simplu: „Am fost cooptat de doamna Elisabeta Lipă, care mi-a propus să mă transfer de la pompier la poliție, ca să mă pot antrena. Am dat examenul, l-am luat. Acum sunt subcomisar de poliție, în acest an am fost avansat.”
Fabulos! Un sportiv de performanță „cooptat” în Poliția Română nu pentru a prinde infractori, nu pentru a asigura ordinea publică, ci pentru… a se antrena! Singura sa interacțiune cu meseria de polițist, după propriile spuse, a fost „în perioada pandemiei”, iar acum se ocupă „exclusiv de pregătirea tinerilor” la club. Așadar, un campion la săritura în înălțime a „aterizat” direct într-un grad de ofițer, după un stagiu sporadic de „polițist” și o promovare meteorică. Ce metodă eficientă de avansare! Să nu-i spună nimeni Academiei de Poliție, că-i stricăm schema!
Mecanismul genial al deturnării: Sari de gardă, primești grad!
Mecanismul demascat de Sindicatul Diamantul este de o simplitate… revoltătoare și, din păcate, de o eficiență maximă în a sifona banii publici. Cluburile ministerelor (precum CS Dinamo al MAI sau Steaua al MApN) încadrează sportivi de performanță pe posturi de „polițiști” sau „militari”. Acești „cadre” primesc salariu, grad, vechime și, mai ales, o mult-râvnită pensie specială. Toate astea în timp ce singura „operațiune” la care participă este antrenamentul zilnic sau competiția sportivă.
Să o spunem pe șleau, așa cum o face și sindicatul:
- Deturnare fără perdea: Bugetul MAI este pentru siguranța cetățeanului, pentru polițiști pe stradă, nu pentru recorduri la săritura în înălțime! Este o perversiune a funcției publice.
- Grade fără acoperire: Subcomisar fără a fi prins infractori, fără nopți de gardă, fără munca de teren care definește un polițist real. E o ștanțare de grade și titluri lipsite de substanță.
- Pensii „meritate”: Acești „oameni ai legii” vor ieși la pensie cu beneficii de polițist/militar, după o „carieră” petrecută pe pistă sau în bazin. O veritabilă bătaie de joc la adresa celor care își rup spatele și își riscă viața.
- Posturi blocate, polițiști realmente blocați: Aceste locuri ar putea fi ocupate de oameni care chiar își doresc și pot face muncă de poliție. În schimb, sunt ocupate de falși angajați, în timp ce pe stradă nu sunt destui agenți.
- Opacitate totală: Câți sunt? Cât costă? Ce grad are „înotătorul-șef” sau „boxerul-inspector”? Nimeni nu știe, nimeni nu răspunde! Totul sub preșul „secretului militar” sau „de serviciu”.
Chemarea maestră a doamnei Chestor: „Vino la poliție să te antrenezi!”
Și cireașa de pe tortul penibilului vine chiar de la „doamna chestor” Elisabeta Lipă, o altă „polițistă” de carieră sportivă, despre care se știe că a urcat treptele ierarhiei militare/polițienești pe filiera sportivă. Conform declarațiilor lui Donisan, ea l-a „cooptat” la Poliție pentru că… „să mă pot antrena”! O confesiune sinceră, dar care arată cât de adânc este putregaiul în sistem. Poliția Română, un club sportiv cu beneficii de forță militară, unde uniforma e doar un costum de scenă, iar banul public e abonamentul la sala de forță!
Realitatea din teren versus fanfaronada de la club
În timp ce polițiștii adevărați, cei care își riscă viața zilnic pe stradă, se luptă cu sistemul, cu birocrația și chiar în instanță pentru un spor amărât sau un calcul corect al salariului, „sportivii-cadru” se bucură de tot confortul și toate beneficiile fără a contribui la misiunea fundamentală a instituției. Acest „sistem sovietic” nu este doar o anomalie; este o palmă dată fiecărui polițist onest, o batjocură la adresa banului public și o dovadă clară că, pentru unii, „aparatul de stat” este doar o trambulină spre pensie specială, fără nicio grijă de realitate și de siguranța cetățeanului. Până când vom tolera această mascaradă pe banii noștri? (Cristina T.).
