Scandalos! Halucinant! Absolut previzibil, am spune, pentru cine are memorie și încă distinge justiția de show-ul politic! Un nou „manifest al salvatorilor” bântuie holurile instanțelor, iar lista, deja groasă, numără aproape 900 de nume gata să jure că au „curajul de a denunța problemele și presiunile din sistemul de justiție”. Dar să nu ne-o luăm înainte! Adevărata „problemă” pare să fie nostalgia după vremurile bune, când „dreptatea” se servea cu hashtag și dedicație, iar „presiunea” era exercitată pe dușmanii de serviciu. Publicația Lumea Justiției a dezvăluit întreaga listă, iar noi am așteptat, cuminți, să se umple urna cu „eroii” momentului!
Eroii cu hashtag în togă: Când „independența” sună a comandă politică
De ce atâta zarvă? Păi, „adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate”, ne explică patetic semnătarii. Iar „tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol”. Frumoase lozinci, nu-i așa? Mai ales când te ui la semnături. Avem, desigur, vedetele de necontestat ale activismului judiciar, precum celebra judecătoare-activistă Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova, cunoscută pentru „protestele” sale de stradă împotriva sefei ICCJ Lia Savonea. O veritabilă „influenceriță” a justiției, cu audiență garantată la televiziunile de casă!
Ce e și mai interesant, însă, e cine LIPSEȘTE de pe această listă de „valori” etalon. Nu-i zărim pe faimoșii procurori Sorin Lia și Bogdan Pîrlog, de pildă. Oare are vreo legătură abstinența lor cu legendarul „război” dintre Sorin Lia și Sorina Marinaș, pornit după ce suspendatul Lia a aruncat cu „mizerii” (citat din Lumea Justiției) la adresa domnișoarei judecător? Sau poate pur și simplu, unii au mai mult simț al ridicolului decât al „solidarității de grup”? Nici „exclusii de lux”, Camelia Bogdan și Mircea Negulescu „Portocală”, nu s-au grăbit să onoreze lista. În schimb, Lucian Onea, „tovarășul” de arme al lui „Portocală”, și-a lăsat, cum altfel, amprenta hashtag-istă!
Și culmea ironiei! În timp ce procurorul Alin-Mihaiță Mocioi de la PJ Constanța a fost dat afară definitiv pentru manevre cu plângeri penale și repartizarea dosarelor (potrivit Lumea Justiției), soția sa, procuroarea Cristina Mocioi de la DNA Constanța, își găsește, subit, „curajul” să semneze manifestul. Prioritățile profesionale sau cele conjugale, se întreabă cineva? Aparent, solidaritatea de breaslă nu se aplică la fel pentru toți, dar solidaritatea de familie, ah, aceea e sacră!
Ploiești și Prahova, bastionul „justiției” după rețeta veche: Un detaliu picant!
Dar să revenim la „oile noastre”! Și când spunem „oile noastre”, ne referim la contingentul de „justițiari” cu hashtag din Ploiești și Prahova! Județul petrolului, al „portocalelor” celebre și al intrigilor judiciare, nu putea lipsi din acest cor al bocitoarelor după vremurile de glorie ale „Binomului”! O întreagă gardă de „eroi” locali s-a mobilizat, semnând cu un zel aproape patologic, în speranța probabilă că „reforma reală, onestă” (cum cere manifestul) va însemna, de fapt, o întoarcere la „normalitatea” pe care unii o deplâng.
Cine sunt, așadar, „farurile” dreptății cu vocație politică din Prahova? Pregătiți-vă pentru o listă sclipitoare:
- Valentin Teodorescu – DIICOT ST Ploiești, gata de luptă pe frontul cibernetic al justiției!
- Maria Radulescu – Judecătoria Ploiești, cu sentința-n mână și hashtag-ul-n suflet!
- Achitei Dragoș Bogdan – Tribunalul Prahova, probabil un pilon al „integrității” prahovene.
- Daniel Florin Ungureanu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cel care supraveghează justiția de sus, cu ochii pe „presiuni”.
- Florin Lucian Arion – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, încă un strateg al „adevărului nesancționat”.
- Andreea Tiglar – Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, noua generație de „rezistenți”.
- Teodoru Raluca – Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, vocea tinereții în corul „solidarității”.
- Georgiana Iorguta – Curtea de Apel Ploiești, garant al „libertății” și „credibilității” justiției.
- Catalin Lefter – DNA Ploiești, veteran al luptelor anticorupție, acum gata să apere „valorile” cu semnătură! (Mai ales pentru mama sa, am adauga noi….(aici), (aici), (aici), etc.
Acești bravi magistrați, împreună cu alți circa 890 de colegi din țară, formează, potrivit Lumea Justiției, un adevărat corp de jandarmi ideologici ai sistemului, gata să sară în apărarea oricărei aberații, atâta timp cât se încadrează în agenda „corectă politic” a momentului.
„Reforma reală, onestă”: O glumă pe banii cetățenilor?
Manifestul vorbește despre „disfuncționalități profunde și sistemice” și necesitatea unei „reforme reale, oneste, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă și credibilă — în slujba cetățeanului”. O, ironie a sorții! Tocmai cei care au beneficiat din plin de „sistemul” pe care acum îl deplâng, tocmai cei care au tăcut complice sau au aplaudat „derapajele” din trecut, vin acum cu lecții de moralitate și „integritate”! Când justiția se transformă în teatru politic, iar judecătorii și procurorii devin actori principali în piese scrise de alții, nu mai e vorba de „libertate” sau „credibilitate”, ci de un spectacol grotesc pe scena publică, cu banii noștri și pe nervii noștri!
Cine ne mai garantează imparțialitatea acestor „eroi” cu hashtag, care par să aibă o opinie politică solidă, ba chiar o agendă, ascunsă sub preșul „independenței” judiciare? Oare semnatarii își vor recuza colegii de pe listă, sau vor fi la fel de „solidari” și în sala de judecată? Asta e întrebarea care macină societatea, dar la care „Brigada #Rezist” din Ploiești, Prahova și din toată țara, probabil, nu va răspunde niciodată! Și nici nu ar putea, căci ar spulbera toată iluzia „dreptății” cu care își mai bat joc de noi. Vom reveni. (Cristina T.).






































