O „intervenție” cât o zi de muncă: Polițistul român, noul specialist în maculatură
În sfântul nume al „protecției victimelor”, Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă care, în orice altă țară, ar fi provocat o criză națională, dar la noi, probabil, doar o ridicare din sprânceană obosită. Cât durează emiterea unui Ordine de Protecție Provizoriu (OPP), acest scut magic împotriva bătăilor conjugale? Ei bine, pregătiți-vă pentru o epopee birocratică ce face ca birocrația lui Ceaușescu să pară o joacă de copii! Aproximativ 8 ore și 40 de minute de muncă pură de birou pentru un singur polițist. Da, ați citit bine. Opt ore și-un sfert! Suficient timp pentru a traversa țara de la un cap la altul… sau pentru a lăsa o comunitate întreagă fără poliție.
Fișa postului, secțiunea nouă: Expert în hârtii, Nu în intervenții rapide
Haideți să disecăm această capodoperă a „eficienței” administrative, pas cu pas, ca niște detectivi disperați într-o arhivă prăfuită:
- 1. Intervenția sacră și formularul de risc (30-60 min): Polițistul ajunge la fața locului. În loc să acționeze, el completează un formular. Normal, ce altceva ar putea face? Riscul, nu-i așa, stă în hârtie.
- 2. Turul de forță spre sediu (15-20 min): Agresorul, victima și, probabil, vecinii curioși sunt escortați la „sfântul sediu” al poliției. Un mic pelerinaj spre justiție, cu ambulanță sau cu duba.
- 3. Saga fișei de eveniment (15-20 min): Un alt formular. Pentru că, nu-i așa, un eveniment nu e valid până nu e consemnat pe trei pagini.
- 4. Audierea avocățească (40-100 min): Victima este audiată… dar nu oricum! În prezența unui avocat. Așteptați, vă rog! Avocatul e probabil blocat în trafic sau caută o parcare. Tic-tac, tic-tac, violența stă în stand-by.
- 5. Turism medical forțat (30-90 min): Dacă victima are „suveniruri” fizice, hop și la UPU pentru „constatare medico-legală”. Sau, varianta de lux, chemați legistul la sediu. Că doar nu e urgență, e doar o femeie bătută.
- 6. OPP-ul miraculos + anexe (15-20 min): În sfârșit, actul în sine! Însă nu e singur. Vine la pachet cu audieri, procese verbale de consimțământ și o adresă de înaintare. Adică, mai multe hârtii.
- 7. Anexele cu dispozitive de supraveghere (30-40 min): Nu doar acte, ci și pregătiri pentru minunea tehnologiei. Hârtii pentru brățări electronice, căci agresorul trebuie supravegheat… teoretic.
- 8. Magia conexiunilor SIME (40-100 min): Polițistul nostru, transformat acum în inginer IT, conectează dispozitivele la Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică. Sperăm să aibă semnal!
- 9. Montajul agresorului (15-20 min): Îi pune brățara. Un moment solemn, aproape de cătușe… dar mai „civilizat”, mai european, nu-i așa?
- 10. Instructajul de utilizare (15-20 min): Victima și agresorul sunt instruiți cum să folosească aceste minuni tehnologice. Ca și cum ar fi primit un nou smartphone, nu o brățară menită să prevină o crimă.
- 11. Fotocopii și arhivare (15-30 min): Și, în final, marea operă de artă: copierea tuturor hârtiilor. OPP, dosarul penal, adresele de înaintare. Pentru că, în România, justiția stă în numărul de copii.
„Revoluția” pe hârtie: MAI și IGPR, artiști ai iluziei de protecție
Calculând cu minuțiozitate, obținem fabuloasa cifră de 520 de minute – aproape 9 ore! Și asta fără să punem la socoteală timpii de deplasare ai avocatului (minim 60 de minute, probabil două cafele incluse), ai victimei la UPU (încă 20-60 de minute), sau cele 90 de minute dedicate penibilului dosar penal. Totalul? Peste 12 ore! Un tur de forță pentru un caz de violență domestică, timp în care, teoretic, agresorul ar putea să se răzgândească, să se întoarcă acasă, să comită alte fapte… sau să-și ia o bere, așteptând ca polițistul să-și termine maratonul birocratic.
De ce atâta „complexitate”? Sindicatul Europol ne dă răspunsul, cu o ironie amară: „mai marii MAI și ai IGPR au vrut să ofere iluzia că măsurile ‘revoluționare’ dispuse în vederea protejării victimelor violenței domestice sunt foarte eficiente, în realitate, nu au făcut altceva decât să se acopere cu maculatură inutilă.” Exact! Un morman de hârtii pentru a acoperi golul béant al ineficienței și lipsa de resurse.
Unde-i polițistul când agresorul bate la ușă? La birocrat!
Imaginați-vă acum situația din teren, în urbanul mic sau în mediul rural. Un singur echipaj de poliție, responsabil pentru 10-12 comune. O singură sesizare de violență domestică. Ce se întâmplă? Echipajul este „indisponibilizat” pentru jumătate din tura sa, scufundat în mări de hârtii. În timpul ăsta, restul celor 10-12 comune rămân fără nicio prezență polițienească. Hoții își fac de cap, bețivii tulbură ordinea publică, și cine știe câți alți agresori se simt liberi să acționeze, știind că poliția e ocupată cu „salvarea” pe hârtie.
Ghinion, spunea un clasic: Către un nou Mureș sau Teleorman?
Așadar, deși MAI și IGPR se laudă cu „revoluția” protecției, realitatea este că transformă polițiștii în scribi supra-aglomerați. Sindicatul Europol cere, cu disperare, simplificarea procedurilor și punerea în aplicare a prevederilor legale din HG 1025/2022, care prevede suplimentarea schemelor de personal cu 2.792 de funcții – cifră care, evident, a rămas doar pe hârtie.
În caz contrar, avertizează sindicaliștii, este „o chestiune de timp până ne vom trezi în fața unui nou caz Mureș sau Teleorman.” Și atunci, probabil, alți „mai mari” ai statului vor ieși să ne spună că „suntem șocați” și că „vom lua măsuri”. Între timp, polițiștii vor continua să completeze formulare, în timp ce victimele vor continua să spere că salvarea nu va rămâne doar o promisiune scrisă într-un morman de hârtii. Căci, în România, violența domestică se tratează, din câte se pare, cu pixul și cu răbdare. Multă răbdare. (Irinel I.).
