Primăria Florești a reușit, cu eforturi, să ofere soluții în criza apei potabile

0
102

Primăria Florești a reușit, cu eforturi, să ofere soluții în criza apei potabile, după ce autoritățile județene și Ministerul Mediului s-au întrecut în gafe și explicații. 

Un Cod portocaliu de atenționări hidrologice pe principalele râuri din Prahova a pus în încurcătură toate instituțiile și societățile de stat care trebuie să furnizeze apă potabilă din sursa Paltinu.

Ca și când nu ar fi știut ce urmează, autoritățile s-au trezit că Stația de Tratare a Apei de la Voila este plină de mâl și nu poate să își ducă rolul la îndeplinire.

Ca o consecință directă, SC Exploatare Sistem Zonal Prahova SA nu a putut furniza apă potabilă către SC Hidro Prahova, care la rândul ei nu a avut ce distribui către zeci de mii de clienți din județ.

Mai mult, cele două societăți au anunțat tardiv autoritățile locale că se află în impas și că trebuie găsite soluții de urgență, cum ar fi aducerea de cisterne sau rezervoare.

După o zi de sâmbătă de coșmar, în care localnicii din Florești au reclamat lipsa apei, administrația locală a făcut presiuni la Hidro Prahova, care într-un final a trimis 8 cubulețe de 1000 de litri fiecare, pentru a fi amplasate în satele din comună.

Din fericire, în sat Florești aveam pe plan local 2 rezervoare de 1000 metri cubi, la Stația de apă, așa că am reușit să dăm cu rația. În celălalte sate, abia astăzi am rezolvat parțial problema, după ce am amplasat acele cubulețe, de care m-am rugat la Hidro Prahova să ni le trimită. Primăria Florești a trimis mașina să fie ridicate și aduse. Tot ceea ce se întâmplă în localitatea noastră, și anume faptul că nu avem apă, este din cauza golirii barajului Paltinu pentru remedierea unor defecțiuni. Nicio instituție responsabilă de producerea acestei crize, mai exact Apele Române și ESZ Prahova, nu ne-a spus când va fi reluată alimentarea cu apă la noi, în localitate. Drept pentru care s-a hotărât amplasarea de cuburi de apă pe toată raza comunei Florești. Vreau să știți că Primăria Florești NU a fost înștiințată de oprirea alimentării cu apă, pentru a putea lua măsuri din timp. Sunt alături de dumneavoastră până la remedierea acestei situații și voi avea grijă ca repartizarea apei să se facă peste tot acolo unde este nevoie.” – a precizat primarul Simona David.

Ziarul de Ploiești

 

 

 

Articolul Primăria Florești a reușit, cu eforturi, să ofere soluții în criza apei potabile apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here