Prahova: Minoră îmbătată și violată de doi indivizi

0
21

Prahova: Minoră îmbătată și violată de doi indivizi. După comiterea oribilei fapte și ca să scape fără răspundere penală, respectivii ar fi încercat să cumpere tăcerea victimei și să-i intimideze rudele.

Cercetările în acest dosar sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Conform procurorilor, s-a reținut că, în dimineța zilei de 28.09.2025, inculpații T.C.M. și M.V.G. (ambii majori) au întreținut raporturi sexuale normale și orale cu minora C.V., în vârstă de 14 ani, în timp ce se aflau într-o cameră a unui hotel, prin constrângere și punere în imposibilitatea de a se apăra, aceasta aflându-se într-o stare de incapacitate de a-și exprima consimțământul atât din cauza vârstei fragede, cât și din cauza faptului că fuseseră determinată să consume băuturi alcoolice într-o cantitate considerabilă.

De asemenea, în perioada 03 – 06.10.2025, cei 2 inculpați, după ce au aflat din surse proprii că minora C.V. a sesizat organelor de poliție fapta săvârșită la data de 28.09.2025, au desfășurat acțiuni menite să o determine pe minoră și pe membrii familiei acesteia să își retragă declarațiile furnizate organelor judiciare, oferindu-i inițial suma de 1.000 de lei și ulterior promițând suma de
5.000 de lei, exercitând totodată presiuni verbale asupra tatălui și altor membri ai familiei, sugerând că victima ar putea fi luată de Protecția Copilului, acțiuni ce au urmărit modificarea declarațiilor persoanei vătămate și afectarea corectitudinii actului de justiție.

Cei 2 inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore, la data de 15.10.2025, de către organele de cercetare penală, iar la data de 16.10.2025, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii
penale împotriva acestora, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor, prev. de art. 2181 alin. (2) și (4) lit. e) C.pen. și influențare a declarațiilor, prev. de art. 272 alin. 1
C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., formulând o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile faţă de ambii inculpați.

Zdp.ro

Articolul Prahova: Minoră îmbătată și violată de doi indivizi apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here