Copilul pentru care s-a dat RoALERT in Ploiesti a fost găsit. Unde a fost

0
116

Copilul pentru care s-a dat RoALERT in Ploiesti a fost găsit. Unde a fost timp de câteva ore, perioadă în care familia l-a dat dispărut și intrase în panică.

Un minor de 10 ani, a cărui dispariție a fost semnalată, a fost găsit în siguranță, în localitatea Blejoi, la mai puțin de o oră după emiterea unui mesaj Ro-Alert.

Joi, familia a luat legătura cu polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Ploiești și i-au sesizat dispariția de acasă, încă de la prânz.

După aproximativ 6 ore, datorită unui cetățean care a dat dovadă de spirit civic și a oferit informații valoroase, puștiul a fost găsit și recuperat fără să fi fost agresat.

A povestit că a plecat pe jos până la ATAC Discount AUCHAN, aflat în zona de vest a municipiului, ieșirea către Târgoviște.

Când a fost găsit, copilul a beneficiat și de o poză alături de salvatorii săi, care l-a făcut fericit.

Acest rezultat arată cât de important este parteneriatul dintre comunitate și autorități în protejarea vieții și a siguranței celor dragi.

Nu știm dacă minorul a fost întâmpinat cu la fel de multă veselie și acasă, ținând cont de sperietura prin care au trecut părinții.

Ziarul de Ploiești

Articolul Copilul pentru care s-a dat RoALERT in Ploiesti a fost găsit. Unde a fost apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here