Sindicatele din Penitenciare reacționează la declarația lui Ilie Bolojan cu privire la pensiile militare – Ziarul Incisiv de Prahova

0
82

Moștenirea lui Silviu Prigoană, ținta ambițiilor murdare

Silviu Prigoană a fost „obligat” să vândă compania ROSAL la un preț derizoriu, către șoferul său, Bogdan Niculescu, care este un protejat al lui Coldea (SRI). În realitate, moștenirea regretatului Silviu Prigoană a fost ținta atacurilor a două facțiuni care aparțin serviciilor secrete, în special ale SRI, aripa lui Coldea, ambele încercând să pună „laba” pe această afacere „bănoasă”.

Conexiuni periculoase între politică și crimă organizată

În confruntarea celor două tabere s-au implicat ofițeri de poliție corupți, magistrați, un senator USR, care, împreună cu un procuror din Parchetul General numit cu sprijinul unei facțiuni din aripa Coldea, în funcția de șef al Biroului de combatere a infracțiunilor de mediu din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului General, precum și un pseudo-jurnalist narcoman, șantajist și mituitor, care, în colaborare cu senatorul USR, au desfășurat o campanie de denigrare pentru a pune mâna pe afacerea ROSAL, moștenirea regretatului Silviu Prigoană.

Investigație în plină desfășurare: Adevăruri șocante despre mafia deșeurilor

Începând cu 29.11.2024, ziarul Incisiv de Prahova va demara episodul demascării adevăratei mafii a deșeurilor. Reamintim doar câteva aspecte esențiale din investigația noastră de câțiva ani:

Corupția în Justiție: Cazul procurorului Aurelian Mihăilă

Procurorul Aurelian Mihăilă a fost trimis în judecată cu 9 ani în urmă de DNA.

Pe numele procurorului Aurelian Mihăilă există încă din anul 2012 mai multe informații ale serviciilor secrete românești referitoare la întâlnirile sale cu reprezentanți ai mafiei italiene și cele rusești, precum și consumuri de substanțe narcotice.

Senatorul USR și amenințarea la adresa siguranței naționale

Întâlnirile senatorului USR de Prahova, Aurelian Oprinoiu, cu procurorul Aurelian Mihăilă au fost monitorizate de serviciile secrete și de DGIPI, constituind un adevărat atac la siguranța națională, având în vedere că acest senator a încercat să pună mâna pe afacerile deșeurilor din Prahova și era denunțător în cazul anchetat de procurorul Aurelian Mihăilă. Totodata au fost verificate si „plecarile” acestui procuror la „specializari”, printr-un ONG al usr-istilor. Mai mult, ei au pus la cale și intenționau să realizeze o preluare ostilă a acestei afaceri. (Amanunte si detalii in episoadele viitoare in care o sa punem accent pe fostul sau consilier Felix Priscariu, actualmente revenit la „butoanele” TMB, pe fostul ,ofiter SRI Ciobanu Danut, actualmente director la Rosal SA Ploiesti si seful acetuia, tot angajat la Rosal, colonel Claudiu Croitoru, fost sef al SRI Prahova si un  protector elocvent al gruparii de criminalitate economico financiar organizata Volosevici-Stavri ,cand era la butoane).

Reamintim ca, Direcțiile de Informații din județele Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș și Teleorman s-au reunit pentru a forma Direcția Regională de Informații Prahova. La conducerea acestei entități a fost numit controversatul colonel Claudiu Croitoru, care anterior a fost șef la DJI Brașov și a fost investigat penal pentru falsificarea unor probe în cazul Paltin Sturdza.

Pe 31 iulie 2018, Tribunalul Militar Cluj a decis ca 12 ofițeri SRI de la Brașov, inclusiv colonelul Croitoru, să fie urmăriți penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual și abuz în serviciu, conform unei știri din 10 septembrie publicată de Evenimentul Zilei. Aceștia sunt bănuiți că au modificat în mod semnificativ transcrierea unor convorbiri purtate de Paltin Sturdza, care erau probatorii într-un dosar de la DNA Brașov.

Cei 12 ofițeri au fost audiați ca martori de procurorul militar Gheorghe Stanciu, care a decis, în final, să închidă dosarul, susținând că actele acestora se încadrează în legalitate. Nemulțumit de această concluzie, Paltin Sturdza a depus o plângere la Tribunalul Militar Cluj, iar judecătorii au hotărât ca ofițerii să fie investigați pentru infracțiunile menționate.

În urma cercetărilor SRI, s-a ajuns la concluzia că majoritatea ofițerilor sunt nevinovați, în afară de colonelul Claudiu Croitoru, colonelul Lucian Enache și căpitanul Mariana Chițuc, care aveau cunoștință despre dosarul Sturdza. SRI a declarat că procurorul de caz a acționat de unul singur solicitând asistența ofițerilor de informații.

Legăturile strânse dintre operatorul de salubritate și foști ofițeri de informații sugerează o complicitate îngrijorătoare, lăsând populația județului Prahova să suporte consecințele și confirmând conexiunea cu Statul Paralel.

Campania de denigrare și corupția expusă

Același senator USR al „melcilor” a fost surprins pe înregistrări într-un dosar de corupție, chiar înainte cu o zi ca partenerul său, pseudo-jurnalistul narcoman, șantajist și spagar, Cătălin Stavri (aici), să fie reținut. Împreună, ei au desfășurat o campanie de denigrare a unor oameni de afaceri cercetați de procurorul menționat anterior, pentru a impune presiune asupra justiției și a genera o atmosferă favorabilă intereselor lor dolosive.

USR: Partidul Penalilor! Criticile lui Marcel Ciolacu expuse

Ipocrizia USR și tensiunile politice

Așa cum preciza și Marcel Ciolacu, „Ipocrizia partidului din spatele lui Clotilde Armand: „Observ că USR-ul mai are puțin și este partidul penalilor”.

Acuzații grave și responsabilitate politică

„Observ că USR-ul mai are puțin, este partidul penalilor. Acuma văd că au pe listă unul suspect în miliardul luat de la vaccinuri, doamna Clotilde, acum nu mai e nicio problemă, e o manevră politică.”

Compararea cu PSD și gestionarea scandalurilor

„În Partidul Social Democrat au fost anumite cazuri, le-am soluționat, au fost prin excludere sau suspendare din orice funcție până când își rezolvă problemele și în orice demnitate publică. Fiecare partid decide ce face.”

USR: Între scandaluri și imaginea publică

În concluzie, USR este partidul penalilor, unii dovediți, alții încă sub acoperire, că doar fac parte din Statul Paralel, adică al mafiei SRI aripa Coldea.

Justiția la lucru: Recuzarea procurorului și un dosar penal amplu

După cum am precizat în articolele anterioare, procurorul Aurelian Mihăilă a fost recent recuzat într-o seară, iar a doua zi de dimineață recuzarea a fost aprobată, în condițiile în care instituțiile au funcționat impecabil, iar serviciile secrete au transmis în timp util informații factorilor responsabili, inclusiv către IJ si o unitate de parchet care, pe baza probelor, a constituit un amplu și vast dosar penal.

Noul procuror intrat în dosarul Aurelian Mihăilă dupa recuzarea celui din urma: Dezvăluiri despre abuzuri și corupție

Fabricarea dosarului: Îngrijorările noului procuror

Noul procuror care a preluat dosarul de la Aurelian Mihăilă s-a crucit de felul în care a fost fabricat acest dosar și a început să claseze faptele extraterestre pe care li se puneau în cârcă unor făptuitori imaginari.

Refuzul colaborării cu IPJ Prahova

Mai mult, noul procuror de caz a refuzat colaborarea cu polițiștii de la IPJ Prahova, asemănător cu cazul procurorului Mihăilă de la Dâmbovița, care l-a pus sub acuzare pe șantajistul și spagarul pseudo-jurnalist Cătălin Stavri.

Căutarea de ofițeri de poliție integri

Noul procuror a apelat la ofițeri de poliție din alte județe, care sunt verticali, nu corupți, așa cum sunt cei din subordinea comisarului corupt Marcel Bălan.

Dovezi compromițătoare și minciuni în fața autorităților

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here